Redacția
Am găsit zilele acesta nişte cifre referitoare la cheltuielile guvernelor cu pensiile la nivelul anilor 2050 (adică atunci cand, de pildă, copiii mei vor fi pensionari) şi m-am speriat. Cheltu ielile guvernamentale pentru pensii, ajutoare sociale şi servicii de sănătate vor ajunge peste 40-50 de ani la 30 la sută din PIB in ţările din zona euro, in care speranţa de viaţă e mai ridicată decat in ţările lumii a treia. E o cifră uriaşă şi nu poţi decat să te intrebi de unde vor găsi guvernele ţărilor respective ataţia bani?. La noi situaţia stă cam aşa: cheltuielile cu pensiile vor creşte in aceeaşi perioadă de la 6,6 la 16 la sută. Intrebarea rămane valabilă: de unde vom lua banii pentru pensionarii de la acel moment? Pentru că la noi in ţară sunt din ce in ce mai puţini salariaţi care susţin plata impozitelor, efortul bugetar pentru plata pensiilor, ajutoarelor sociale şi serviciilor de sănătate. Cum va evolua situaţia cand in Romania se nasc tot mai puţini copii? Cine-i va susţine financiar pe tinerii de azi, care nu-şi doresc să aibă la randul lor copii?
Mulţi dintre dumnea-voastră veţi spune că nu vă interesează, nu veţi mai prinde acele timpuri. Dar aveţi copii, ne-poţi, rude… Mulţi tineri şi-au pierdut increderea in sistemele alternative de pensii, mergand pe o logică nihilistă: peste 40 de ani ori se duce Pămantul ăsta dacului, ori vom ajunge să trăim intr-o lume in care banii nu vor mai exista. Dacă mă gandesc bine, acum vreo 40 de ani aşa gandeam şi eu, că lu-mea intreagă se va scufunda in neant. A fost unul dintre motivele pentru care nu m-a interesat prea mult ce leafă iau, cum mi se calculează pensia şi alte lucruri de genul ăsta. Acum parcă-mi pare rău că n-am fost mai mult interesat de aspectele pragmatice ale vieţii, preferand o boemie, ce-i drept frumoasă, dar aproape ineficientă. Cred că aşa se intamplă şi cu tinerii de azi. Sunt luaţi de val şi nu-şi dau seama că vor ajunge mai repede decat şi-ar dori să constate cat de aproape sunt de varsta pen-sionării. Nu sunt pesimist. Incerc doar să fiu realist. De la bugetul statului nu ne putem aştepta la nimic bun in perspectiva imediată. Mi-aş dori să mă inşel, dar nu văd semne incurajatoare pentru pensionarii de azi şi de maine. Nu plang pe umărul nimănui. Constat doar.
Andreea Mureșan
