Locomotiva unui tren de marfă a deraiat vineri la intrarea in Zalău

imagine-articol0_50145

 

Poliţia a fost sesizată vineri dimineaţa, puţin înainte de ora 6.00, că locomotiva unui tren de 29 de vagoane pline cu sare, care circula pe ruta Dej – Valea lui Mihai, a deraiat la intrare în gara din Zalău. În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale, iar traficul feroviar nu a fost afectat. Poliţia spune că s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de distrugere sau semnalizare falsă, faptă prevăzută de codul penal. 

Abia ce au trecut două luni de când un alt tren cu sare, ce se îndrepta spre Ungaria, a deraiat în localitatea sălăjeană Letca. Dosarul întocmit atunci este încă la poliţie, urmând apoi a fi trimis la procuratură. Deraierea de la Letca a avut loc în 6 februarie. Atunci, zece vagoane din compunerea trenului de marfă care circula pe relaţia Dej – Valea lui Mihai au deraiat, iar circulaţia feroviară pe ruta Jibou – Dej a fost blocată câteva zile. Terasamentul căii ferate a fost distrus pe o distanţă de aproximativ 100 de metri. Poliţiştii au întocmit, la fel ca şi în cazul de ieri, dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere sau semnalizare falsă.
Este cunoscut faptul că Sălajul nu stă tocmai bine cu infrastructura feroviară şi că, din această cauză, trenurile circulă pe raza judeţului cu viteze de mocăniţă. Cu toate acestea, anul a început cu două accidente feroviare.
Judeţul Sălaj este o pată neagră stop_coloana pe harta Căilor Ferate Române. Dacă în majoritatea judeţelor trenurile circulă pe linii electrificate, în Sălaj toate trenurile merg pe motorină. Astfel, trenul care face ruta Satu Mare – Bucureşti Nord circulă până în Dej Călători, cu opr-re la Jibou, pe motorină şi abia din Dej trece pe curent.
Trenul care circulă pe ruta Zalău – Jibou porneşte la ora 09.26 din Zalău şi ajunge la Jibou la ora 10.05, ceea ce înseamnă că parcurge o distanţă de 23 de kilometri în 40 de minute. Viteza medie cu care circulă trenul pe această rută este aşadar de 34 kilometri pe oră.
Pentru comparaţie, subliniem că recordul ciclist în Turul Franţei a fost de 57,38 de kilometri pe oră. Să spunem şi că atleta zălăuană Paula Todoran a alergat anul trecut la Maratonul de la Hamburg cu o viteză medie de 16 kilometri pe oră, conform site-ului oficial al maratonului din Germania. Una peste alta, mocăniţa din Sovata plimbă turiştii cu viteza de 35 de kilometri pe oră.