iunie 24, 2026

Lipsa de spațiu obligă Primăria să extindă Cimitirul Municipal. Mai sunt doar 80 de locuri disponibile

primaria-zalau-cumpara-trei-terenuri-si-expropriaza-alte-patru-pentru-extinderea-cimitirului-din-municipiu0_57941

Primăria Municipiului Zalău se pregătește pentru extinderea Cimitirului Municipal, după ce numărul locurilor disponibile pentru înmormântări a ajuns la un nivel critic. Un proiect de hotărâre aflat joi, 25 iunie, pe masa Consiliului Local prevede începerea procedurilor de achiziție a opt terenuri învecinate cimitirului, cu o suprafață totală de 15.430 de metri pătrați.

Potrivit documentelor întocmite de administrația locală, necesitatea extinderii a fost semnalată încă din anul 2023 de societatea Citadin Zalău, administratorul cimitirului, care a informat Primăria că mai sunt disponibile doar aproximativ 80 de locuri duble pentru amenajarea de noi morminte.

Terenurile vizate sunt amplasate în apropierea actualului cimitir și au fost incluse în Planul Urbanistic Zonal aprobat de Consiliul Local în anul 2024, prin care zona a primit destinația de gospodărire comunală – cimitir. Acestea aparțin mai multor proprietari persoane fizice și însumează 15.430 de metri pătrați.

Înaintea începerii negocierilor, municipalitatea a comandat un raport de evaluare realizat de un evaluator autorizat ANEVAR. Conform documentului, valoarea de piață recomandată este de 175,82 lei pe metru pătrat, ceea ce înseamnă o valoare totală de 2.712.902,60 lei, fără TVA.

Proiectul de hotărâre prevede că achiziția se va realiza etapizat, în funcție de resursele financiare disponibile. Prima opțiune a municipalității este cumpărarea terenurilor pe cale amiabilă, prin negociere directă cu proprietarii, evitând astfel declanșarea procedurilor de expropriere.

Consiliul Local urmează să desemneze o comisie de negociere formată din cinci consilieri locali, care va purta discuțiile cu proprietarii terenurilor. Rezultatul negocierilor va reveni ulterior în fața aleșilor locali, care vor decide aprobarea prețurilor finale și vor identifica sursele de finanțare necesare.

Actualul proiect reprezintă continuarea procesului de extindere a Cimitirului Municipal început în urmă cu mai mulți ani. Potrivit documentelor Primăriei, în etapa precedentă au fost deja integrate aproximativ 12.000 de metri pătrați de teren, iar noua extindere este considerată necesară pentru asigurarea locurilor de înhumare pe termen mediu și lung.

Dacă proiectul va fi aprobat de Consiliul Local, Primăria va putea începe negocierile cu proprietarii celor opt terenuri, urmând ca achiziția efectivă să fie realizată pe măsura disponibilității fondurilor din bugetul local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *