Liliana Stanciu a devenit director medical “cu acte in regulă” la Spitalul Judeţean
Liliana Meda Stanciu este directorul medical “cu acte în regulă” al Spitalului Judeţean de Urgenţă, după ce la concursul organizat ieri de spital pentru ocuparea funcţiei de director medical, aceasta a fost declarată admisă cu media generală 9,63, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al spitalului. La proba scrisă, medicul primar de Medicina Internă şi şefa Compartimentului de Hematologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgentă Zalău a obţinut nota 8,90, la susţinerea proiectului de management nota 10, iar la proba de interviu tot nota 10. Până ieri, când a promovat examenul, Liliana Stanciu a ocupat funcţia de director medical interimar, de la 1 martie, funcţie deţinută până atunci de medicul ginecolog Majdik Vasile.
Aşadar, membrii comitetului director al Spitalului Judeţean sunt Laurenţiu Barna (manager), Liliana Meda Stanciu (director medical), Elisabeta Ionescu (director economic) şi Ramona Marincaş (director de îngrijiri medicale).
La concursul de anul acesta pentru funcţia de director medical doar un stop_coloana candidat a cutezat să-şi depună dosarul, adică Liliana Stanciu, spre deosebire de concursul din noiembrie anul trecut, când au candidat trei medici (medicul ginecolog Vadile Majdik, medicul pneumolog Gabriel Găvriluţ şi medicul ORL Anamaria Matioc) şi toţi trei au picat examenul, nereuşind să obţină notă de trecere la proba scrisă.
Salariu lunar de 4.400 de lei
4.400 de lei – atâta este venitul mediul net lunar pe care îl are Liliana Meda Stanciu în calitate de directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al spitalului. De asemenea, din datele primite reiese că şi ceilalţi membri ai comitetului au acelaşi venit mediu net lunar.
