Liliana Neaga este noul director medical la Spitalul Județean
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Zalău informează că începând cu data de 16 mai 2016, funcția de director medical este ocupată interimar de către dr. Neaga Liliana Maria, medic primar în specialitatea anatomie patologică. Liliana Neaga va deține această funcție până la organizarea unui nou concurs pentru postul de director medical.
Fostul director medical Liliana Meda Stanciu și-a dat demisia în 15 aprilie 2016, care a fost investită în funcție din data de 1 martie 2014, Spitalul Județean de Urgență are parte din nou de un alt director interimar.
Funcția de director este ocupată prin interimat de trei ani de zile. În noiembrie 2013, funcția de director a fost scoasă la concurs, însă niciunul din cei trei predendenți ai funcției care s-au prezentat la concurs nu au reușit să obțină nota minimă 6. Primul care a ocupat funcția interimar a fost Majdik Vasile, urmat apoi de Stanciu Liliana și acum de către Neaga Maria.
Pentru a deveni director medical al unei unități spitalicești, candidatul trebuie să aibă studii superioare, stop_coloana cursuri de pregătire medicală de specialitate, management, finanțe, experiență în specialitate de minimum cinci ani.
Directorul medical se subordonează managerului general și subordonează șefii de secții sau compartimente clinice, UPU, Anatomie Patologie, Bloc operator, Farmacie, Ambulatoriu intergrat, Laboratoare clinice și paraclinice. Are drept de semnătură intern și extern și relații funcționale cu directorii de îngrijiri, financiar contabil, compartimentele din subordine.
Directorul medical monitorizează calitatea serviciilor medicale acordate la nivelul spitalului, inclusiv prin evaluarea satisfacției pacienților, și elaborează împreună cu șefii de secții propuneri de îmbunătățire a activității medicale.
