Camera Deputatilor a adoptat, luni, tacit, propunerea legislativa a deputatului PDL Mircia Giurgiu, potrivit careia radiodifuzorii care au castigat drepturile de transmisie in exclusivitate a meciurilor de fotbal din Liga I vor putea ceda drepturile doar la posturile TV cu acoperire nationala.
„Ceea ce ne-a interesat este ca aceia care achizitioneaza meciurile de fotbal din Liga I sa nu mai poata sa le vanda sau subcontracteze unor posturi TV care nu au acoperire nationala, asa cum s-a intamplat acum cu Gsp TV si Digi Sport. Interesul nostru este ca toti oamenii sa vada meciurile”, a declarat pentru MEDIAFAX deputatul PDL Mircia Giurgiu.
In mod concret, proiectul de lege presupune ca, „in cazul in care un radiodifuzor care a castigat, in urma unei licitatii, dreptul de exclusivitate asupra transmisiei meciurilor din Liga I de fotbal cedeaza, sub orice forma, unui radiodifuzor drepturile de exclusivitate, astfel dobandite, respective, radiodifuzorul va prelua si obligatiile cu privire la acoperirea nationala, cuprinse in caietul de sarcini al licitatiei, ce se vor transmite catre toti cei care vor dobandi aceste drepturi, indiferent sub ce forma”.
Propunerea legislativa a primit aviz negativ din partea Comisiei juridice, dar a fost adoptata tacit, de Camera, deoarece termenul de dezbatere a expirat la 11 decembrie.
Dupa votul plenului Camerei Deputatilor, propunerea legislativa a lui Mircia Giurgiu urmeaza sa fie analizata de Senat, care este Camera decizionala.
Antena 1, alaturi de operatorul de cablu RCS&RDS, a castigat, la sfarsitul lunii martie 2008, licitatia pentru drepturile de televizare ale meciurilor din Liga I in sezoanele 2008/2009, 2009/2010, 2010/2011, pentru suma de 85 de milioane de euro plus TVA, ceea ce inseamna 102 milioane de euro.
Antena 1 difuzeaza doar prima optiune din Liga I, in timp ce majoritatea meciurilor sunt difuzate de postul Gsp TV, care apartine trustului Intact si a fost lansat in iulie 2008. Totodata, meciuri din optiunile 3, 4 si 6 din Liga I de fotbal din Romania sunt difuzate pe postul, Digi Sport, lansat in iulie 2009 de RCS&RDS.
Deputatul PDL Mircia Giurgiu a facut mai multe demersuri in 2008 si 2009 – a depus motiunea simpla intitulata „Dati-ne fotbalul inapoi” si a organizat proteste stradale – pentru ca meciurile de fotbal ale Ligii I sa poata fi receptionate de toata populatia Romaniei, si nu doar de abonatii televiziunilor Gsp TV si Digi Sport.
In plus, in vara acestui an, Mircia Giurgiu a cerut Executivului sa se pronunte daca Liga I de fotbal este sau nu eveniment de interes national, astfel incat meciurile sa poata fi preluate de cat mai multe televiziuni si vizionate de cat mai multi cetateni. Deputatul a sustinut ca 65% din populatie nu poate receptiona meciurile de fotbal si a reclamat faptul ca nicio autoritate a statului nu a facut nimic pentru ca acestea sa poata fi vizionate de un numar cat mai mare de telespectatori.
Totusi, in iunie 2009, Guvernul a refuzat sa includa partidele de fotbal ale echipelor din Liga I pe lista evenimentelor de importanta majora, fapt care ar permite difuzarea acestora de mai multe posturi TV, considerand ca procedura incalca dreptul la proprietate si ar reduce veniturile si numarul cluburilor din Liga I.
Pe de alta parte, Consiliul Concurentei a anuntat, in luna aprilie, ca s-a autosesizat in privinta vanzarii drepturilor de televizare a Ligii I de fotbal si a initiat doua investigatii care vizeaza Liga Profesionista de Fotbal si Federatia Romana de Fotbal, pe de-o parte, si consortiul Antena 1-RCS&RDS, pe de alta parte.
Presedintele Consiliul Concurentei a declarat atunci ca investigatiile au fost deschise pornind de la posibile incalcari ale Legii Concurentei si a Tratatului cu Uniunea Europeana. Astfel, investigatia cu privire la LPF si FRF are legatura cu vanzarea drepturilor de televizare pentru Liga I, in timp ce verificarea consortiului Antena 1-RCS&RDS are in vedere piata valorificarilor drepturilor de televizare.
Autosesizarea Consiliului Concurentei in privinta Ligii I vine la aproximativ un an, dupa ce Consiliul National al Audiovizualului a solicitat Consiliului Concurentei o pozitie in ceea ce priveste un eventual „monopol” in privinta difuzarii meciurilor din Liga I numai de catre RCS&RDS.