Cel mai mare partid de opozitie din Romania, Partidul National Liberal s-a intr-unit luni, 13 august in sedinta Biroului Permanent National unde a fost prezent si liderul liberalilor salajeni, deputatul Lucian Bode, care este inclusiv vicepresedinte al PNL la nivel national. Una dintre cele mai importante decizii luate de PNL a fost ca vor depune o plangere penala impotriva ministrului MAI Carmen Dan si impotriva prefectului de Bucuresti.  

rn

Presedintele PNL Salaj, deputatul Lucian Bode ne-a declarat ca: " Discutiile din Biroul Executiv National de astazi s-au concentrat asupra evenimentelor din data de 10 august si a repercusiunilor lor regretabile pentru cetatenii prezenti la Bucuresti. Abuzurile la care au fost supusi protestatarii pasnici si premeditarea aproape diabolica a acestui eveniment, soldat cu nenumarati raniti a condus la o serie de decizii luate astazi în BEX: depunerea unei sesizari penale la Pachetul de pe lânga ÎCCJ care îi vizeaza, în principal, pe ministrul de Interne, Carmen Dan si pe prefectul Capitalei, initierea demersului de convocare a unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputatilor si a Senatului pentru înfiintarea unei comisii de ancheta, pentru depunerea unei motiuni împotriva ministrului de Interne, dar si convocarea imediata a Comisiilor de aparare pentru audierea tuturor persoanelor responsabile în gestionarea protestului de vineri. PNL va continua sa asigure asistenta juridica gratuita tuturor cetatenilor vatamati la protestul din 10 august, care au suferit leziuni sau a caror integritate fizica a fost pusa în pericol, în formularea plângerilor penale sau a actiunilor în instanta. stop_coloana De asemenea, pentru a veni în sprijinul celor afectati de evenimentele de vineri, am hotarât organizarea unor întâlniri cu românii din diaspora prezenti la mitingul de la Bucuresti. Grava criza a fermierilor români, afectati de pesta porcina si masurile ineficiente ale autoritatilor în ceea ce priveste aceasta problema care afecteaza din ce în ce mai multe judete din tara a constituit un alt subiect de discutie pe ordinea de zi. Astfel de actiuni îndreptate asupra poporului român nu pot ramâne nepedepsite iar PNL va lupta în continuare pentru a scapa România de abuzurile si incompetenta lui Dragnea si a acolitilor sai!", ne-a transmis dupa finalziarea sedintei BPN, liderul liberal Lucian Bode.