Licitaţiile de masă lemnoasă din Sălaj sunt in vizorul Consiliului Concurenţei
Raportul preliminar pe piaţa lemnului arată că Regia Naţională a Pădurilor (RNP) Romsilva desfăşoară atât activităţi de adminstrator, cât şi de agent economic, ceea ce-i oferă avantaje de natură concurenţială în raport cu ceilalţi concurenţi. Consiliul Concurenţei atrage atenţia că, în aceste condiţii, Romsilva cu Direcţiile Silvice Judeţene trebuie să separe cele două activităţi de administrator şi operator pe piaţă. În plus, în cazul în care comercializează masă lemnoasă, este necesară o procedură competitivă de piaţă (licitaţie, concurs de ofertă).
Sălaj – licitaţii cu un singur participant
Analiza informaţiilor furnizate de 40 de direcţii silvice judeţene arată că licitaţiile cu un singur participant deţin o pondere foarte mare din totalul licitaţiilor organizate în 2014. Un număr mare de licitaţii cu un singur participant (peste 60 la sută) s-au înregistrat în cazul direcţiilor silvice din judeţele Călăraşi, Sălaj, Tulcea, Maramureş, Satu Mare. Consiliul Concurenţei consideră că nu erste normală existenţa unui număr atât de mare de licitaţii cu un singur paricipant şi recomandă o mai bună valorificare a masei lemnoase, prin evitarea situaţiilor de acest fel.
stop_coloana Legea permite
La nivelul judeţului Sălaj sunt doar 14 firme cu obiect de activitate exploatarea forestieră. Cele mai puţine firme de acest gen (13) sunt în judeţul Teleorman.
Direcţia Silvică Sălaj deţine 30.587 de hectare de pădure. Vasile Colcear, directorul Direcţiei Silvice Sălaj, spune că “legea permite să se facă licitaţie şi cu un singur participant, dar de obicei, în astfel de cazuri, ajungem la negocire”. Colcear recunoaşte că masa lemnoasă din pădurile Sălajului are preţuri ridicate, dar este şi de calitate. “Preţurile fac ca să avem puţine firme de exploatare forestieră la licitaţii. Uneori una sau chiar niciuna. Preţul metrului cub de buştean de goron ajunge la 1.700 de lei, cel de fag la 1.000 de lei, de cer la 800 de lei. Şi asta face ca firmele de exploatare forestieră să nu se prea înghesuie la licitaţie”, a mai spus Colcear.
