Peste 500 de posturi din invatamantul salajean au fost declarate vacante pentru anul acolar 2009 – 2010 si sunt, acum, la dispozitia, cadrelor didactice titulare care urmaresc sa prinda un loc la catedra cat mai aproape de casa. Ei isi vor putea depune, incepand de joi, cereri in acest sens la Inspectoratul Scolar, repartizarea efectiva pe posturile disponibile urmand sa se faca la inceputul lunii mai, in sedinta publica. Potrivit informatiilor primite de la inspectorul acolar de personal, Viorel Lungu, cele mai multe variante de posturi le au educatoarele (cu predare in limba romana), care au la dispozitie nu mai putin de 78 de catedre libere. Urmeaza invatatorii, cu 73 de posturi, si profesorii de limba si literatura romana, cu 40. Destul de bine stau, la capitolul oferte, si profesorii de matematica, pentru care sunt 24 de locuri vacante, dar si cei de limba engleza – cu 21 – si cei de franceza – cu 20.
Conform precizarilor primite de la Lungu, la cele 533 de posturi disponibile pentru pretransfer, in schema de personal din invatamantul salajean mai exista inca aproximativ 300 de pozitii neocupate de titulari. O parte sunt posturi rezervate (pentru directori, inspectori, concedii de maternitate etc), iar altele sunt posturi incomplete.
Dupa cum anticipam intr-un articol anterior, miscarile de cadre de acum ar putea fi marcate de transformari majore. Este vorba despre „liberalizarea” transferurilor cadrelor didactice titulare dinspre mediul rural spre urban (interzis pana acum) si intre nivelurile de studiu (de la gimnaziu la liceu, lucru nepermis pana acum). Ministerul Educatiei a postat, deja, pe site-ul sau oficial, un proiect de ordonanta de urgenta ce reglementeaza, printre altele, aceste modificari, precizandu-se ca actul va intra in vigoare cat mai devreme, pentru a nu impiedica desfasurarea miscarilor de cadre aflate deja in curs (cel mai probabil, proiectul va fi introdus pe ordinea de zi a sedintei de guvern de saptamana aceasta). Potrivit proiectului de ordonanta, transferul dinspre rural spre urban se va putea realiza numai daca persoana in cauza a obtinut minim 7 la titularizare (in conditiile in care au fost perioade in care titularizarea in mediul rural era posibila cu minim 5). Pentru transferul intre nivelurile de studiu, persoana in cauza trebuie sa fi participat, in ultimii cinci ani, la cel putin un program de perfectionare.

Din totalul de aproximativ 3.700 de norme didactice cate sunt in invatamantul preuniversitar din judet, circa 800 sunt ocupate, an de an, de suplinitori, care pot ocupa un post doar pe durata unui an acolar. Asta inseamna ca, in fiecare an, in aceasta perioada, Inspectoratul Scolar devine cel mai „prolific” angajator din judet.