In disputa pentru Prefectura cu partenerii din alianta, liberalii se aleg cu functia de subprefect pentru Lucian Baican.

Liberalii si pesedistii salajeni au cazut de acord, pana la urma, in privinta impartirii functiilor de prefect si subprefect. Noua echipa de la Prefectura este formata, astfel, din Filonas Chis, prefect sustinut de PSD, si Lucian Baican, subprefect propus de PNL.
Conform negocierilor purtate la nivel national intre partenerii de alianta, in judetul Salaj trebuia sa fie numit un prefect propus de liberali, functia de subprefect revenind social-democratilor. In sedinta de Guvern de marti s-a decis destituirea tuturor prefectilor si subprefectilor in functie si inlocuirea lor cu cei propusi de organizatiile judetene. Pana la finalul sedintei de Guvern, care a avut loc tarziu in seara zilei de marti, liberalii salajeni erau convinsi ca propunerea lor era cea oficiala. Cu toate acestea, presedintele PSD, Tiberiu Marc, trimisese o alta propunere de prefect – Filonas Chis, seful Casei salajene de Pensii. Situatia de la nivelul Prefecturii din Salaj a ramas incerta chiar si in cursul zilei de ieri, ambele partide facand presiuni asupra conducerilor centrale pentru a fi numit ca prefect omul propus de ei. Pana la urma, castig de cauza a avut PSD Salaj, iar in zilele urmatoare Filonas Chis va fi investit ca prefect al judetului. Este primul mare hop pe care il traverseaza USL-ul la nivel de Salaj. Practic, Radu Capilnasiu, presedintele PNL Salaj, a avut functia de prefect in mana si a pierdut-o in favoarea colegilor de alianta. Pe de alta parte, Tiberiu Marc spunea ca functia de prefect se cuvine PSD-ului pentru ca organizatia din Salaj este singura din Transilvania care a reusit sa castige alegerile in ultimii ani. Pentru social-democratii salajeni ar fi fost o lovitura de imagine daca ar fi pierdut aceasta functie. Cum nu s-a intamplat acest lucru, cei care au suferit o lezare a imaginii sunt liberalii. Insa, chiar daca functia de prefect au pierdut-o, raman cu functia de subprefect, in care il sustin pe Lucian Baican, propus initial ca prefect. Si nu doar atat. Pentru a-i multumi pe cei din organizatia judeteana, conducerea centrala a decis sa le dea un post de secretar de stat. „Nu va mai spun in ce minister, dar vom avea un secretar de stat din Salaj”, a declarat Radu Capilnasiu pentru Graiul Salajului. Poate superstitios sa nu se intample ca la numirea prefectului, Radu Capilnasiu s-a decis sa pastreze secreta atat persoana pe care o vor promova, cat si domeniul de care va raspunde pe noua functie.

Filonas Chis revine la Prefectura

Propus de PSD Salaj sa ocupe functia de prefect, Filonas Chis nu este la primul contact cu institutia, el fiind pentru o scurta perioada de timp subprefect al judetului. Deocamdata inca seful Casei salajene de Pensii, Filonas Chis asteapta numirea sa oficiala. „Am fost la Prefectura si m-am intalnit cu prefectul Vegh, care va asigura interimatul pana la numirea mea oficiala. Nu cred ca vor mai fi surprize”, a declarat Filonas Chis pentru Graiul Salajului. Filonas Chis s-a nascut la data de 20 septembrie 1950 la Popeni, este casatorit si are o fiica, medic de profesie. A absolvit Academia de stiinte social-politice din Bucuresti in 1984 si are studii postuniversitare de sociologie si managementul institutiilor publice. Cele mai importante functii publice ocupate tin de sefia Casei de Pensii, dar Filonas Chis a fost si deputat in mandatul 2004-2008, din partea PSD. A revenit la sefia Casei de Pensii de unde a fost schimbat odata cu guvernarea Boc. A contestat in instanta schimbarea din functie si a castigat, instanta hotarand repunerea sa in functie. Odata cu avansarea sa in functia de prefect, postul de director executiv de la Casa de Pensii devine vacant. Filonas Chis spune ca sunt doua variante pentru sefia Casei de Pensii: fie va fi delegat unul dintre adjunctii sai sa indeplineasca atributiile de conducere, fie va fi delegata alta persoana dintr-o alta institutie publica. „Ambele variante sunt fezabile, vom analiza care dintre cele doua solutii este cea mai buna si in momentul in care voi pleca la Prefectura se va desemna un alt sef la Casa”, a declarat Filonas Chis. In acest moment, la Casa de Pensii Salaj au functii de directori adjuncti Florian But, care se ocupa de pensii si prestatii sociale, si Anamaria Pernes, director economic si contributii.