Leo Dal Bosco, căpitanul voleibaliştilor zălăuani
Căpitanul vicecampionilor, brazilianul Leo Dal Bosco spune că Zalăul a făcut unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon. “Meciul cu Dinamo a fost unul foarte bun pentru noi, unul perfect. Eu cred că am făcut poate cel mai bun meci din acest campionat, am avut un serviciu reuşit, la preluare am stat foarte bine iar toate atacurile şi-au atins ţinta. Dacă continuăm în acest mod cu sigu-ranţă vom evolua în finala cu Tomis Constanţa. Trebuie să muncim în continuare la fel de mult şi să rămânem cu picioa-rele pe pământ”, a declarat pentru Graiul Sălajului, Leo Dal Bosco. Pentru Volei Municipal Zalău ar fi trebuit să urmeze partida de la Constanţa cu Tomis, însă a fost amânată la cererea campionilor, aceştia evoluând în Liga Campionilor. stop_coloana Derby-ul campionatului dintre campioană şi vicecampioană va avea loc miercuri, 11 martie. Meciul următor în campionat va fi cel cu Ştiinţa Explorări Baia Mare, partidă programată sâmbătă, 21 fe-bruarie la Zalău. Până atunci elevii lui Stoyan Stoev vor disputa returul din sferturile de finală ale Cupei României la volei masculin, în deplasare la Banatul Caransebeş. În prima manşă gruparea din Zalău s-a impus cu scorul de 3-0.
