decembrie 5, 2025

Legende ale fotbalului romanesc au jucat la Hereclean

imagine-articol4_41400

Stadionul din Hereclean a fost luni seara gazda unui meci demonstrativ în deschiderea Cupei de Vară Viitorul, unde au evoluat foste glorii ale fotbalului românesc, parlamentari, oficialităţi locale şi oameni de afaceri din Zalău. Singurul jucător român care a cucerit de două ori Cupa Campionilor Europeni, cu două echipe diferite, Steaua Bucureşti şi Steaua Roşie Belgrad, Miodrag Belo-dedici, s-a numărat printre legendele care au făcut senzaţie la Hereclean. Alături de el a mai fost prezent pentru a doua oară consecutiv la Cupa Viitorul Ioan Ovidiu Sabău, cel care a făcut istorie la Rapid Bucureşti şi la echipa naţională a României. Gigi Mulţescu, fostul antrenor al echipei Dinamo Bucureşti, prezent şi el la meci, a predat de data aceasta o lecţie de fotbal, din teren şi nu de pe margine, aşa cum este obişnuit. Printre invitaţii speciali s-a numărat şi solistul trupei Iris, Rafael, care a apărat poarta oficialităţilor şi oamenilor de afaceri din Zalău. Solistul a practicat fotbalul de performanţă, fiind legitimat la Delta Tulcea, Rapid şi Dinamo Bucureşti, dar a cochetat şi cu loturile naţionale de juniori ale României. Au mai fost prezenţi în teren şi fostul fotbalist de la FC Zalău şi CFR Cluj, Lică Jula, deputatul Lucian Bode, fostul Inspector Şcolar General Gheorghe Bancea, consilierul local Andrei Margin, reprezentanţi ai sponsorilor clubului Viitorul şi mulţi alţii. La finalul meciului, Miodrag Belodedici a fost cel mai asaltat de publicul prezent pentru a împărţi autografe şi a face poze cu copiii prezenţi la eveniment.
 Ieri s-au jucat primele meciuri de la Cupa Viitorul, care se va încheia mâine, când va avea loc şi festivitatea de premiere.

Miodrag Belodedici

Sunt pentru a doua oară la Cupa Viitorul şi observ că s-au schimbat multe aici la Hereclean. Îl cunosc pe domnul Sabău, care e preocupat de copii. Îl felicit pe domnul Sabău pentru că le oferă copiilor bucuria de a juca fotbal şi de a face sport. M-am simţit foarte bine pe teren, eu încă mai joc fotbal. Sunt legitimat la o echipă din Liga a IV-a. Îmi place să mă ocup de copii, să joc fotbal cu ei, să alerg împreună cu ei. Eu sunt mai mult în teren decât la birou. De la aceste turnee se pot naşte viitori fotbalişti, dar trebuie să avem grijă de ei, să-i creştem bine, să le oferim terenuri bune de antrenament şi, cel mai important, să le oferim com-petiţii. Este foarte important să joace cât mai multe meciuri, pentru că numai aşa cresc în valoare. Merg foarte mult în ţară şi ştiu că sunt foarte mulţi privaţi care orga-nizează astfel de turnee, ceea ce e foarte bine, dar trebuie să organizăm şi la nivel naţional. Trebuie să ne preocupăm mai mult de copii şi juniori. Noi (FRF) avem oameni în teritoriu care urmăresc foarte mulţi jucători. În opinia mea, un rol important îl au şi autorităţile locale, care ar trebui să le ofere copiilor terenuri de antrenament.

Ioan Ovidiu Sabău

E o plăcere să faci ceea ce ai făcut de 20 de ani, adică să joci fotbal, să te întâlneşti cu foştii coechipieri. Cupa Viitorul este un turneu care stimulează foarte mult copiii şi sunt sigur că de aici vor ieşi foarte mulţi jucători talentaţi, dar dacă nu le creăm condiţii este foarte greu să crească şi să progreseze. Domnul Burleanu a promis foarte multe lucruri bune; sper să şi poată să le realizeze. Nu este uşor. Sunt proiecte care necesită timp şi bani. Nu este uşor să-i atragi pe copii la fotbal, pentru că s-au distrus toate bazele sportive. Sunt sigur că la aceste turnee sunt foarte mulţi jucători talentaţi, dar trebuie să le creezi competiţii, să aibă lângă ei antrenori care la un momendat să ţină locul părinţilor. Sper ca de la astfel de întreceri să ajungă mulţi copii la loturile naţionale. Un exemplu de apreciat este Gheorghe Hagi, prin ceea ce a făcut la Academie. Nu este simplu să investeşti 70 – 80 la sută din banii tăi pentru a face performanţă. Până la urmă, vor fi jucătorii României nu ai lui Hagi. Dacă ar mai fi 4 – 5 pe lângă Hagi, atunci vom avea speranţa că într-o zi vom avea încă o generaţie de excepţie.

Gigi Mulţescu

Sunt în premieră la Zalău şi am răspuns cu plăcere invitaţiei, de fapt eu răspund tuturor invitaţiilor cu mare plăcere, pentru că sunt puţine momente în care ne amintim de tinereţe şi de fotbal, aşa că am venit cu plăcere la Zalău. Un argument în plus ar mai fi că este un turneu de juniori, iar în ziua de azi juniorii sunt viitorul nostru. Pentru aceştia sunt foarte benefice aceste turnee, pentru că ei sunt filonul de aur al fotbalului. De aici se găsesc talente, de aici se alimentează fotbalul românesc şi nu pot decât să văd cu ochi buni astfel de competiţii. Sper ca domnul Burleanu să poată pune în aplicare proiectele cu care a venit la Federaţie, iar atunci sunt sigur că vor creşte şi mai mulţi jucători.

Rafael de la “Iris”

M-am simţit extraordinar la Zalău. Eu vin aici aproape an de an, cred că în ultimii patru ani am venit în fiecare an la meciurile organizate de prietenii mei aici. Vin cu cei din generaţia de aur, iar astăzi am jucat în echipa oamenilor de afaceri şi sper că aceşti copii care au venit aici s-au simţit foarte bine şi au primit imboldul de a juca fotbal şi de a face performanţă. Acest turneu este deja celebru în România şi foarte cunoscut la nivelul echipelor de copii. Totodată, este foarte bun pentru ei, pentru că le dă curajul să ajungă foarte departe în fotbalul românesc. De aici se aleg viitorii componenţi ai echiplor naţionale. Aceste competiţii sunt vitale, pentru că în condiţiile de stres, de emoţie, simt de copiii ceea ce urmează când vor ajunge profesionişti. Când eram eu junior nu erau astfel de turnee. Am jucat şi eu fotbal la Delta Tulcea, Rapid şi la Dinamo şi am fost şi pe la loturile naţionale de juniori I şi II, şi totuşi am ajuns să fac mu-zică. Ţin să felicit organizatorii pentru acest turneu şi iubesc Zalăul.