Redacția
”A ști este știință! A crede că știi este ignoranță.”(Hipocrat)
Ziua bună, dragi cititori!
Ani de-a rândul, copil fiind, am văzut vehiculându-se în emisiuni de televiziune, în reviste științifice și chiar în anumite manuale școlare, imagini cu bine cunoscuta schiță a etapelor evoluției umane, de la gibon la om. Odată cu trecerea anilor, nu am avut nici interesul nici curajul de a cerceta mai îndeaproape lucruri care păreau greu de înțeles, fiind convinsă de veridicitatea acestor concepte științifice, din moment ce erau atât de mult promovate și susținute. Nu îndrăzneam să-mi pun întrebări fără rost, doar e de domeniul și de competența oamenilor de știința, trebuia să fie adevărat, nu?
De curând, am descoperit doi medici specialiști români, Ana Bahmuțan și Teofil Duțu, care au părăsit Canada și Franța din cauza degradării valorilor umane din toate domeniile și s-au întors în țară pentru a contribui la bunul mers al lucrurilor. În cartea scrisă de ei, ”În căutarea adevărului pierdut”, am găsit o profundă documentare asupra evoluției societății și a gândirii umane din vremurile preistorice și până astăzi. Cartea este o incursiune în frământările omului modern și dă o mărturie puternică pentru apărarea vieții și a științei.
Unul dintre subiectele științifice dezbătute în carte este legea lui Darwin și a sa teorie evoluționistă, subiect care a atras și a preocupat omenirea dintotdeauna, fiind vorba de originea și evoluția vieții.
Pornind de la premisele că și cele mai exacte discipline ale științei, cum ar fi matematica și fizica, au nevoie de postulate pentru a le demonstra adevărurile, la fel au procedat și cei doi medici, realizând un îndelung studiu și o amănunțită cercetare a postulatelor lui Charles Darwin.
”Adevărul este numele care îl dau opiniei lor cei care au puterea.”(Alphonse Karr, scriitor francez)
Teoria evoluționistă își are rădăcinile în școala epicuriană, începând cu anul 337 î.Hr, în Atena. Conform acestei doctrine, filosoful grec Epicur afirma că ”lumea este doar o compoziție de atomi care dețin mișcarea și legile…lumea își este autosuficientă, nu este nevoie de un motor inițial, nu există nici Providență, nici Dumnezeu, nici suflet spiritual; prin urmare, dacă sufletul este material, e evident că el este muritor; el este un ansamblu care se decompune odată cu moartea. Atomii se separă și totul se termină.” După ce a contribuit la desăvârșirea decadenței ateniene, doctrina lui Epicur a fost răspândită la Roma și propovăduită de filosoful Lucrețiu, în prima jumătate a secolului I î.Hr. Aici, materialismul epicurian va face ravagii rapide și va antrena la căderea republicii și a libertății poporului roman.
În perioada Renașterii, epicureismul ateu a modificat profund societatea, deturnând sensul dat noțiunii de progres. Progresul capătă un nou sens, acela de direcție naturală a unei lumi fără Dumnezeu, unde corpul și fericirea materială devin singurele scopuri supreme. Schimbarea, noutatea, transformarea, vor deveni scopuri în sine și nu mijloace, iar modernitatea un deziderat. Aceste doctrine materialiste le vom găsi infiltrate în toate epocile, conturându-se sub forma unei ființe supreme, neorganizate, înlocuindu-l pe Dumnezeu Spirit cu Dumnezeu Materialist.
Începând cu a doua jumatate a secolului XIX, materialismul ateu se înrădăcineaza în lumea științifică, în special cu adepții lui Charles Darwin. Prima dată, termenul de ”darwinism” va fi utilizat în anul 1856, în referință la Erasmus Darwin, bunicul lui Charles. Cărțile și poemele acestuia susțineau doctrina evoluționistă.
Printre autorii principali care i-au marcat gândirea și teoriile lui Darwin a fost Sir Thomas Malthus și a sa carte pamflet ”Eseu asupra principiilor de populare”, în care acesta promovează conceptul restricției demografice. Conform doctrinei sale, având în vedere ca vechii stabilizatori demografici, cum ar fi războaiele și epidemiile nu mai funcționează, ar trebui inventate noi măsuri pentru a evita ”suprapopularea pământului”.
Charles Darwin adaptează aceste idei la biologie, punând accentul pe selecția naturală. Plecând de la selecția artificială făcută de fermieri pe animalele domestice, Darwin va imagina o lume creată de hazard, care selecționează viața după gradul de perfecțiune.
În preajma anilor 1850 Darwin își schițează în mare doctrina, iar în anul 1859, publică lucrarea ”Despre originea speciilor prin selecția naturală, sau conservarea raselor favorizate în lupta pentru viață.”
”Ignoranța înseamnă să-ți însușești lucrurile spuse frumos”. (proverb basc)
Analizând postulatele teoriilor susținute în această lucrare, s-au găsit nenumărate greșeli științifice și explicații fictive. Biologia, genetica și știința, au dat o lovitură totala acestei teorii evoluționiste, în care Darwin sfidează legile elementare ale științei. Postulatele sale, de o retorică iscusită, sunt pur ideologice. Darwin nu a avut pe tot parcursul vieții sale nici o diplomă științifică universitară, valoarea operei sale fiind considerată nulă în zilele noastre. La dezbaterea stiințifică pe baza tezei evoluționiste, care a avut loc la Oxford, Darwin nu s-a prezentat pentru că nu a avut argumente reale pe care să le ofere opozanților săi.
În sursele evoluționiste nu există nici un consens între cronologiile prezentate și diverșii arbori filogenetici, în schimb, găsim multe verigi lipsă în schemele explicative. Filogenetica lui Darwin este construită pe un arbore imaginar, contrazisă la tot pasul de genetică și de diversitatea nemărginită a lumii vii, reale. Biologii îl critică pe Darwin pentru lacunele din arhivele geologice, pentru lipsa formelor de tranziție, sterilitatea hibrizilor și perfecțiunea ochilor.
Pentru Darwin, înrudirea oamenilor de diferite rase, nu se face prin intermediul lui Dumnezeu, ci printr-un animal care le-ar fi fost strămoș comun. Aflăm astfel că omul coboară dintr-un mamifer păros, prevăzut cu o coada și urechi ascuțite și că toate mamiferele superioare sunt descendente la rândul lor dintr-un animal care seamănă cu un pește, având ambele sexe reunite pe același individ, iar organele esențiale dezvoltate imperfect sau chiar deloc. Darwin încearcă totodată să propună baze biologice componentelor psihologice, spirituale, culturale și sociale ale naturii umane. Hazardul crează indivizi și variații ale acestora, selecția naturală îi păstrează pe cei mai apți, perfecționează instinctele sociale, care la rândul lor stabilesc ordinea morală. Într-un cuvânt, pentru Darwin, de la hazard la morală nu sunt decât câțiva pași.
Premisele evoluționiste vor sta la baza teoriilor eugeniste, colonialiste și rasiste. Ele se vor potrivi perfect și cu spiritul epocii victoriene, în care, Imperiul Britanic justifica principiile concurenței și eliminarii sălbatice susținute de liberalism. Le găsim totodată într-o rezonanță perfectă cu marxismul și cu alte curente de stânga. Ne întrebăm de ce oare regimul nazist și-a propus să folosească pentru scopurile sale principiul darwinist al ”raselor favorizate” și nu valorile transcendentale și morala creștină?
Dragilor, teoria evoluționistă nu este un atac numai asupra religiei, ci și asupra vieții și a științei. Cum de au reușit aceste teorii evoluționiste, nevalidate de știință, să supraviețuiască odată cu trecerea timpului? Cum și-au facut ele atâta loc în mintea și-n inima omului? De ce superiorii acestora vor fi mereu omagiați, iar ”adevărurile” lor lăudate și prezentate lumii ca niște revelații ale științei absolute, în fața cărora omul modern își pleacă docil capul.
Prin ce este mai absurd să afirmăm că Hristos a înviat, că a făcut minuni supranaturale, decât să pretindem că omul este un pește evoluat sub egida hazardului? Măcar despre minunile lui Iisus nu a pretins nimeni că s-ar explica prin legi fizice ci prin forțe metafizice.
De ce nu ne întrebăm dacă este o legătură între progresul științific și alte fenomene care l-au însoțit, cum ar fi decadența culturală, războaiele, sau doctrinele politice sângeroase? Când pronunțăm cuvintele revoluție, război mondial, comunism, nazism, fascism, Hiroshima, poluarea planetei, ne gândim la tot felul de lucruri, dar foarte rar la conceptele de evoluționism, ateism, descreștinare, deși toate aceste ”produse” ale omenirii au apărut în bagajul secolului XX și nu în Evul Mediu? Epoca Feudală (așa-numitul Ev-Mediu), a fost una dintre cele mai prospere perioade ale omenirii, timp în care valorile sociale și morale erau la înălțime și omul s-a putut bucura de un nivel de bunăstare, drepturi, libertăți și privilegii cum nu mai cunoscuse vreodată.
Succesul teoriilor evolutioniste nu se datorează sub nici o formă științei, ci puternicii susțineri mediatice și politice de care acestea au beneficiat de-a lungul timpului.
În realitate, oamenii de știință onești, confirmă că evoluția speciilor create de Dumnezeu, nu face decât să întărească personalitatea desăvârșită a Creatorului și necesitatea existenței Sale. Negarea originii reale a vieții îl duce pe om în direcție opusă, îl cufundă în letargie și-l face să privească cu reținere și chiar vrășmășie noțiunile legate de spiritualitate. Religia și știința nu se exclud, ci se întregesc, ne spune Max Planck, laureat al premiului nobel pentru fizică. Știința trebuie să ne apropie de adevar și nu să ne rătăcească prin demonstrații și teorii absurde, ambalate frumos.
Să avem curajul să cercetăm mereu cu mare atenție teoriile științifice și principiile care stau la baza acestora. Țin acestea cu adevărat de domeniul real al științei, sau sunt menite să ne contamineze tradiția și valorile? Fără aceste valori fundamentale, omul ajunge să nu mai înțeleagă nimic din ceea ce îl înconjoară, trecutul devine obscur, prezentul o suferință continuă, iar viitorul un hazard.
Vă invit la o reflecție!
(Dr. Ana Bahmuțan, Dr. Teofil Duțu, În căutarea adevărului pierdut)
