Din multele cuvinte pe care Mântuitorul le rosteşte, învăţând mulţimile ce-L ascultau, cel mai frumos şi instructiv este “Predica de pe Munte”.

“Predica de Munte” se numeşte astfel, nu numai pentru colina de pe care a fost rostită, ci şi pentru înălţimea spirituală. Ea cuprinde cele mai înalte înţelesuri morale, pentru creştinii de totdeauna. Această mare cuvântare, perfecţiunea Legii celei noi, o adevărată carte de învăţătură despre împărăţia lui Dumnezeu, e cel mai valoros tezaur de înţelepciune şi viaţă morală. Un fragment din această cuvântare a fost citit şi în Sfânta Evanghelie a duminicii a 19-a după Rusalii. Este un fragment în care Mântuitorul subliniază şi tratează totodată conduita credinciosului în viaţa sa de toate zilele. Până la Hristos, lumea împărţită şi învrăjbită de interese, egoism şi ameninţări ajunsese sclava propriilor ei patimi: omul pentru om era un lup. La păgâni, funcţiona legea răzbunării: pentru un rău plăteai dublu, adică pentru un ochi doi ochi, pentru un dinte doi dinţi. Poporul biblic mai ţinea cumpăna dreptăţii, dar o dreptate socială prin silnicie şi ameninţare, era principiul sau legea talionului: dinte pentru dinte şi ochi pentru ochi. Mântuitorul, ca Nou-Legiuitor, vine să înstaureze în locul legii răzbunării, o nouă lege, “Legea iubirii”: “Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea”. Am zice noi:”Ciudată răsturnare şi categoric imperativ!” Adică, nu cum îţi fac semenii, ci cum ai voi să-ţi facă, aşa să le faci tu lor! Toţi comentatorii Noului Testament au numit principiul acesta “Legea (Regula) de aur a moralei creştine”. stop_coloana Cine-ar dori vreodată să fie urât, batjocorit, chinuit de către alţii? Cine ar vrea să fie vorbit de rău? Cine ar vrea să fie târât prin tribunale? Niciunul! Toţi vrem ca semenii noştri să ne facă numai bine. Vrem să fim iubiţi. Vrem să fim ajutaţi. Vrem să fim cinstiţi şi respectaţi de către toţi oamenii. Ori, pentru aceasta este nevoie ca noi înşine să ne purtăm astfel cu semenii noştri. Unii motivează că o astfel de purtare ar încuraja răul. Nici vorbă de aşa ceva. Dimpotrivă, cel care răspunde cu rău la răul pe care i l-a făcut altul, acela adaugă la rău, un alt rău. Când cineva se poartă cu mine aşa de frumos cum eu nu i-am pretins, cum eu nu m-am aşteptat şi cum eu nu m-am purtat faţă de el, atunci el mi-a câştigat ce poate fi mai scump, mi-a câştigat dragostea mea faţă de el. În acest mod ne putem noi câştiga dragostea întreolaltă, precum de fapt ne arată şi Mântuitorul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea”. Vrei respectul şi dragostea semenului, arată-i mai întâi tu respect şi dragoste, ca să poţi primi apoi respectul şi dragostea lui, care nu vor intârzia să vină către tine. Aşa vor creşte una prin alta: dragostea ta faţă de el prin dragostea lui faţă de tine. Acelaşi lucru învaţă şi Sfântul Apostol Pavel când zice: “Să vă întreceţi în a da cinste unul altuia”.