Legaturile cu liderul UDMR Salaj ale fostului deputat Marko Attila, cautat acum sa fie bagat ”la racoare”
Marko Attila, deputatul dat în urmarire de Poliția Româna pentru a fi arestat, nu este tocmai un strain pentru președintele UDMR Salaj, deputatul Seres Denes, dupa cum arata un reportaj realizat de Jurnalul Național.
Începând cu anul 2006, pe vremea când Marko Attila Gabor deținea funcția de secretar de stat în Guvernul României – Departamentul pentru Relații Interetnice, soția sa a fost angajata în funcția de șef de cabinet al chestorului Camerei Deputaților din partea Uniunii Democrate a Maghiarilor din România de la vremea respectiva, chiar liderul UDMR Kelemen Hunor. În anul 2010, Marko Magdolna, soția inculpatului fugar, a devenit șefa de cabinet tot al chestorului Camerei Deputaților, care a fost numit atunci în persoana deputatului de Salaj Seres Denes, funcție pe care o ocupa pâna anul trecut, potrivit ultimei declarații de avere depuse pe site-ul Camerei Deputaților, dupa cum se arata în Jurnalul Național.
Deputatul maghiar a fugit de acuzațiile de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave
La începutul lunii mai a anului trecut, fostul deputat Marko Attila Gabor a fost dat în urmarire de Poliția Româna și apare pe site-ul Inspectoratului General al Poliției Române la „Persoane urmarite”, dupa ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, pe 29 aprilie 2015, arestarea sa preventiva în lipsa pentru 30 de zile, fiind acuzat în dosarul ANRP, alaturi de fostul șef al Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu. Instanța suprema a admis propunerea procurorilor DNA de arestare preventiva în lipsa a lui Marko Attila, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru relații interetnice la data comiterii faptelor. El este acuzat de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.
În 9 aprilie, Marko Attila a fost trimis în judecata alaturi de alți șapte inculpați, stop_coloana printre care Horia Georgescu, care la data faptelor faceau parte din Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul Autoritații Naționale pentru Restituirea Proprietaților (ANRP). Pe lista figureaza și patru inculpați care aveau calitatea de experți evaluatori autorizați.Fostul deputat UDMR figureaza pe lista celor mai cautate persoane de pe site-ul Poliției Române. Pe numele sau, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis un mandat de arestare preventiva în lipsa. Respingând acuzatiile, Marko Attila Gabor a fugit în Ungaria, unde s-ar afla sub protectia premierului Viktor Orban, conform Jurnalul Național.
Nepotism marca UDMR
Scandalos este însa faptul ca nu doar soția lui Marko Attila Gabor a beneficiat de pe urma relațiilor acestuia cu conducerea UDMR. Robert Ferencz, fratele Magdolnei Marko, precizeaza pe contul sau de facebook faptul ca lucreaza la Departamentul pentru Relații Interetnice, adica exact instituția aflata în subordinea Guvernului României, unde Marko Attila Gabor a ocupat, în perioada 2005 – 2012, funcția de secretar de stat.
Pentru ca nepotismul sa atinga apogeul din acest punct de vedere, tot de pe pagina de facebook a lui Robert Ferencz aflam ca acesta este casatorit, din 21 februarie 2010, cu Krisztina Ferencz. Aceasta din urma lucra anul trecut ca și consilier parlamentar la cabinetul chestorului Camerei Deputaților de la acea vreme, Seres Denes, fiind, astfel, subalterna soției lui Marko Attila Gabor, mai scrie Jurnalul Național.
