Odată cu finalizarea anului școlar, s-a încheiat și prima etapă din acest an a Programului “Educație prin Patrimoniu”, derulat de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău în școlile din mediul rural.
Demarat în luna februarie, programul și-a propus să faciliteze elevilor de la sate accesul la cunoașterea și înțelegerea valorii patrimoniului cultural.
Specialiștii Muzeului Județean au gândit o ofertă de activități și ateliere atractive și instructive pentru elevi, care să le dezvolte apetitul pentru cunoaștere și să le ofere repere importante legate de istoria locală. Primele activități s-au derulat în perioada februarie-mai în 9 școli din comunele Letca, Vârșolț, Pericei, Valcău de Jos, Gâlgău, Hida, Creaca, Mirșid și Fildu de Jos. Activitățile propuse s-au adresat unui număr de 1.075 de elevi de școală primară, gimnaziu, dar și de liceu.
Etapa a doua a programului se va derula odată cu începutul anului nou școlar, din luna septembrie până în luna decembrie.
În luna septembrie, instituția propune unor grupe de elevi din comunele Treznea și Buciumi reconstituiri virtuale ale unor obiective cercetate arheologic din Castrul roman de la Buciumi (modelări 3D) și vizită în sit. În egală măsură, sunt avute în vedere și alte activități, precum povestea lutului, monedele strămoșilor și pomi tradiționali de Crăciun.
“Ne dorim să implicăm și în această a doua etapă a programului un număr cât mai mare de copii din diferite zone ale județului, astfel încât să convingem că suntem o instituție muzeală apropiată de publicul nostru, dar și să ofertăm comunităților locale proiecte educative centrate pe promovarea și valorificarea patrimoniului cultural. Mulțumim școlilor și administrațiilor locale care s-au alăturat cu entuziasm acestei prime etape a programului educațional propus de noi și ne bucurăm să descoperim că există interes și apetit pentru cunoașterea patrimoniului cultural și a istoriei locale”, spune Corina Bejinariu, manager al Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău.