Redacția
Luna lui Cuptor, cum este cunoscuta in termeni populari Iulie, e perioada in care oamenii incep sa culeaga roadele muncii lor. Cea mai importanta recolta este graul. Rand pe rand in arsita cotropitoare a soarelui, spicele aurii cad sub secera neinduplecata a taranilor. E drept ca in vremea de azi imaginea idilica a graului secerat de oameni este mai rara. In locul cantecelor fredonate de feciorii satului, aflati in mijlocul holdelor de grau, se aud acum doar sunetele metalice ale combinelor. In vremurile cand tehnologia nu cunoscuse un asa avant, oamenii se adunau in claca la secerisul graului.
In unele zone ale Salajului, pe ritmul cantecelor ceterasilor, fetele ajutau la secerat iar flacaii in urma lor prindeau graul in snopi. Odata stransi, snopii erau dusi la batoza, unde boabele erau separate de spic. La finalul secerisului tinerii impleteau o cununa de spice, care era purtata prin tot satul. Cel care era ales sa poarte cununa se bucura astfel de o mare cinste. Dupa tot acest ritual, oamenii care au participat la seceris se duceau la casa omului care organizase claca. Aici se infruptau din bucate. Cununa era pusa in spatele unei icoane din casa, iar boabele ei de grau erau imprastiate in toamna peste graul semanat.
Un alt crez este cel potrivit caruia in snopii pastrati se regaseste spiritul bobului, care aduna in el mana pamantului. Uneori acesti snopi erau pastrati in gospodariile taranilor, pentru ca la semanatul graului sa poata fi arsi, iar cenusa lor sa fie imprastiata pe ogor alaturi de boabele semanate. Astfel, spiritul din vechiul bob era eliberat, iar despre viitoarea recolta se credea ca va fi una bogata. In unele regiuni sunt lasate chiar si mici portiune de grau nesecerat. Acestea poarta diferite denumiri: Barba lui Dumnezeu, Barba Ogorului, Barba Popii, Coada Popii sau Iepurele. Indiferent de denumire, indiferent de anotimp, bine-cuvantatele boabe de grau sunt nelipsite din viata noastra.
