Indemnizația socială pentru pensionari nu scade sub valoarea de 1.281 de lei.

Începând cu 1 septembrie 2024 toți pensionarii beneficiari de indemnizație socială vor continua să primească suma minimă garantată de 1.281 de lei, indiferent de cuantumul rezultat în urma recalculării.

„În cazul în care pensia recalculată este mai mică de 1.281 de lei, diferența se suportă de la bugetul de stat. Asta înseamnă că, indiferent de cuantumul rezultat în urma recalculării, niciun pensionar nu va primi mai puțin de 1.281 de lei”, explică Ministerul Muncii.

Ca și până acum, în cazul indemnizației sociale pentru pensionari drepturile se evidențiază distinct pe talonul de pensie, unde va apărea cuantumul rezultat în urma recalculării, precum și ⁠suma de plată, care nu poate fi mai mică de 1.281 de lei.

Indemnizația socială rămâne la valoarea de  1.281 de lei până la sfârșitul anului 2024.

„Indemnizația socială pentru pensionari crește anual prin legea bugetului de stat. Indemnizația socială pentru pensionari a fost instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 sub forma unei pensii sociale minime garantate. A fost aprobată prin Legea nr. 196/2009. Aceasta prevede o sumă fixă pentru indemnizația socială pentru pensionari, care a fost majorată în fiecare an, ajungând de la 300 de lei în 2009 la 1.281 de lei în acest an. În indemnizația socială sunt în acest moment 1.044.668 de pensionari, iar în urma recalculării bazate pe contributivitate rămân în indemnizația socială 953.776 de pensionari (începând din septembrie)”, adaugă reprezentanții Ministerului Muncii.