Peste 400 de lalele au fost împărţite doamnelor şi domnişoarelor din comuna Vârşolţ din partea administraţiei locale, duminică şi luni, cu prilejul zilei de 8 martie.
Primele flori au fost oferite duminică, la ieşirea de la biserică.
“Ieri, la fiecare biserică din comună unde s-au ţinut slujbe, indiferent de cultul religios, s-au pus la ieşire cutii cu flori, pentru ca doamnele şi domnișoarele să ia câte o floare când ies de la slujbă. Am împărţit circa 400 de lalele”, precizează primarul comunei Vârşolţ, Breda Lajos.
Acesta a precizat că şi luni, împreună cu Poliţia, au fost oferite flori doamnelor de la volan.
“De asemenea, am mai dat flori cadrelor didactice, personalului medical, doamenlor care lucrează în primărie. De 8 martie, o mică atenţie. E pandemie, dar cu mască şi cu mâinile igienizate, putem da o floare femeilor”, conchide primarul din Vârşolţ.
“Am împărţit circa 400 de lalele” 🙂 era mai dragut sa le DARUITI (sau oferiti) flori . ca doar nu-i morcov sau pasula