In premiera, „tricolorii” se reunesc la poalele Mesesului, dar nu vor putea folosi Sala Sporturilor, chiar daca spuma politica salajeana a promis ca lucrarile vor fi finalizate pana la convocarea „tricolorilor”.
Sala Sporturilor din municipiul Zalau a intrat in toamna anului trecut intr-un amplu proces de modernizare. Ei bine, lucrul acesta a afectat serios activitatea echipelor de handbal si volei, care isi desfasurau activitatea in locatia respectiva, deoarece au fost nevoite sa isi caute alte sali unde sa joace. Putem spune ca in campionatul intern ne-am descurcat cu salile pe care le mai avem prin Zalau, insa, au aparut probleme la competitiile europene. Astfel ca, HC Zalau a fost nevoita sa joace finala Cupei EHF, la Oradea, iar echipa de volei a jucat in Liga Campionilor, la Baia Mare. Totusi, un an a trecut cu „chiu, cu vai”, insa, speram ca din toamna lucrurile sa se intre pe „fagasul” normal, adica CS Remat si HC Zalau sa se intoarca acasa. Mai mult Remat Zalau va participa in acest an pentru a treia oara consecutiv in Liga Campionilor, fiind acceptata pentru prima data fara wild-card. Ei bine, debutul in noul sezon al celei mai importante competitii intercluburi din Europa este prevazut la finalul lunii octombrie, iar primii care vor poposi la Zalau vor fi italienii de la Bre Banca Lannutti Cuneo. Totusi, speram ca, pana in toamna, locatia va fi da in folosinta, desi seful de santier ne asigura ca vor termina lucrarile inainte de data scadenta, adica inainte de 28 septembrie. Insa, din pacate, lotul national de volei masculin nu se va putea antrena in Sala Sporturilor asa cum se vehicula. Primarul Radu Capilnasiu ne-a informat ca le va pune la dispozitie sala de sport de la LPS „Avram Iancu”, insa mai mult nu poate, deoarece nu poate trage la raspundere firma de con-structii, pentru ca termenul de finalizare a lucrarilor este prevazut in luna septembrie.
„Termenul de finalizare a lucrarilor este prevazut in 28 septembrie. Eu mi-am dat cuvantul ca voi incerca sa termin renovarile undeva la finalul lunii august, si asa va fi! Am intarziat un pic, deoarece proiectul initial a suferit unele modificari. La inceput, in proiect era prevazut doar reconsolidarea acoperisului, iar in final am ajuns sa il schimbam cu totul, asa, ca exemplu. Era si pacat sa fie totul de ultima generatie, iar acoperisul nu. Din pacate, a trebuit sa renuntam la un rand de scaune, mai precis la un numar de 82, deoarece a fost nevoie sa marit, suprafata de joc, astfel incat sa se incadreze in cerintele cerute de Federatie. Pot spune ca s-a marit considerabil terenul de joc, deoarece si in partea vestiarelor am extins suprafata cam cu 1,5 m. Ce pot sa va spun este faptul ca suntem aproape de finalizare, in proportie de 95% am terminat. Mai avem de pus parchetul, scaunele din tribune si mici retusuri. Sper ca, in luna august, sa putem pune punct lucrarilor, deoarece mi-am dat cuvantul ca voi termina mai repede decat termenul prevazut, chiar daca contractul de reabilitare a Salii de Sport este cu Compania Nati-onala de Investitii (CNI), nu cu Primaria Zalau”, ne-a declarat seful de santier.
Trebuie sa va spunem ca s-au facut ample lucrari de modernizare printre care repa-ratii la peretii interiori si exteriori ai sali, s-a refacut acoperisul, s-au inlocuit geamurile vechi cu geamuri termopan, s-a refacut instalatia de apa rece si apa calda, s-au montat centrale de ultima generatie, s-au renovat vestiarele si grupurile sanitare, si se vor inlocui scaunele din tribune si suprafata de joc. „Din cate stiu eu, se va incerca sa se termine investitia pe finalul lunii august. Ei au spus ca o sa puna punct lucrarilor pana in august, speram sa fie asa. Noi am vorbit si i-au rugat sa faca tot ce se poate ca sa termine lucrarile cat mai repede, mai mult de atat nu avem ce face. Adevarul este ca sunt in termen cu contractul, au timp pana la finalul lunii septembrie. In legatura cu lotul national de volei, ce sa spun, doar ca le vom pune la dis-pozitie sala de la LPS <>. Noi am facut tot ce ne-a stat in putinta si i-am rugat sa termine, dar au fost lucrari suplimentare acolo, care practic a facut sa se intarzie. Nu ar avea rost sa grabim toate treburile pentru doua trei saptamani si apoi sa ramanem cu belele pe cap, mai bine sa se rezolve acum totul. Din cate stiu eu, in aprilie a fost prelungit contractul si au timp pana in septembrie. Insa, ei ne-au promis ca vor termina in august, acum in cat august nu stiu exact. Putea sa se termine partea de interior si apoi sa se faca exteriorul numai ca era o problema, nu puteau sa predea o lucrare pe jumatate sau pe sfert”, ne-a declarat primarul Zalaului – Radu Capilnasiu.