Tokes Laszlo reproseaza UDMR ca ii ia pe maghiarii din Transilvania drept supusii sai feudali
Presedintele Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), euro-parlamentarul Laszlo Tokes, ii acuza pe reprezentantii UDMR ca trateaza ungurimea din Transilvania ca pe „supusii sai feudali”. Tokes a declarat, in cadrul unei conferinte de presa la Targu Mures, ca reprezentantii UDMR considera obligatoriu ca fiecare vot sa le apartina, exact ca in timpul partidului comunist si ca „au ajuns la nivelul luptei de clasa impotriva celorlalte forma-tiuni maghiare”. „Notiunea luptei de clasa se iveste din atitudinea exclusivista a UDMR fata de unitatea la care ne straduim noi, Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania. UDMR a ajuns, cu ocazia Consiliului Reprezentantilor Unionali de la Zalau, la nivelul luptei de clasa impotriva celorlalte formatiuni maghiare. Ma mira faptul ca UDMR considera toata ungurimea din Transilvania de parca ar fi supusii sai feudali si considera, ca in timpul partidului comunist, ca parca ar fi obligatoriu ca fiecare vot sa le apartina. Aceasta nu are nimic in comun cu democratia adevarata si ne aminteste de PCR”, a subliniat pastorul Tokes.
Seres Denes: „Nu mai vrem aliante cu Tokes”
Presedintele UDMR Salaj, Seres Denes, afirma ca Uniunea nu mai doreste sa „faca intelegeri” cu Laszlo Tokes, pentru ca dupa ce a fost ales in 2009 europarlamentar pe listele UDMR, „singura lui preocupare a fost sa isi faca un alt partid”. „Faptul ca nu ne dorim o alianta preelectorala tine de strategia noastra pentru alegerile parlamentare. La alegerile europarlamentare din 2009 am facut o intelegere cu Tokes, pe care nu a respectat-o si nu ne mai putem intelege cu dansul”, a declarat Seres Denes. In ce priveste afirmatia lui Tokes, potrivit careia „UDMR considera toata ungurimea din Transilvania de parca ar fi supusii sai feudali”, Denes il intreaba pe europarlamentar daca „asa i-a tratat si el cand a candidat din partea UDMR?”.