decembrie 5, 2025

La reabilitarea termică a blocurilor din Zalău s-a lucrat romaneşte

imagine-articol0_46309

12 locatari ai blocurilor reabilitate în Zalău au depus la Primărie reclamaţii care au vizat probleme tehnice în executarea lucrărilor. Aceste reclamaţii au fost înaintate către firmele constructoare, pentru a fi verificate și a se lua măsurile necesare în vederea remedierii problemelor apărute. Blocurile de la care s-au depus reclamaţii sunt O1, O2, G1, P12, T1, IJCL, PTTR, Lira Cristal. O parte din reclamații sunt soluționate deja, iar altele sunt în curs de soluționare, ne spune Manuela Ghiuruţan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău. În cazul în care problemele nu vor fi soluţionate de către firma care a realizat lucrările, municipalitatea va anula contractul cu firma respectivă şi va încerca să rezolve problemele cu altă firmă de construcţii, ne asigură primarul Radu Căpîlnaşiu.

Lira Cristal – primul bloc început este neterminat şi în ziua de azi

Blocul Lira Cristal a fost primul bloc de pe bulevard care a intrat în reabilitare, în octombrie 2013, iar lucrările nu au fost finalizate nici până în prezent. Termenul de executare al lucrărilor a fost depăsit deja de două ori. Termenul s-a modificat din nou pentru sfârşitul lunii august. Autorităţile spun că până acum reprezentanții firmei au fost atenționați cu privire la calitatea lucrărilor și la respectarea termenelor prevăzute în contract. Pentru lucrările care nu vor fi executate până în 25 iulie vor fi aplicate penalități.
 Firma constructoare care s-a ocupat de Lira Cristal este SC International FBS Holding SRL. Aceasta a avurt în trecut probleme şi în Cluj-Napoca, unde a întârziat lucrările de reabilitare a unei grădiniţe, motiv pentru care firma a fost nevoită să suporte penalităţi de întârziere.  
  Primarul municipiului Zalău, Radu Căpîlnaşiu, spune că ştie situaţia şi recunoaşte că firma care se ocupă de executarea lucrărilor de reabilitare este unul dintre constructorii care au creat probleme. În ceea ce priveşte termenul de finalizare a lucrărilor, edilul ne-a declarat că au intervenit şi lucrări suplimentare care nu au fost prevăzute de proiectant, acesta fiind unul dintre motivele întârzierii lucrărilor.  
  Vis a vis de Lira Cristal, peste bulevard, la blocul Horea, chiar dacă recepţia lucrărilor nu a fost făcută, mai mulţi locatari s-au plâns că lucrările la reabilitarea blocului sunt de mântuială. Unora li s-au pus geamuri termopan fisurate, iar altora nu li s-a mai tencuit pe lângă geamuri. stop_coloana

Zalăul se alege cu 28 de blocuri “făţuite”

 28 de blocuri de locuințe din Zalău au fost cuprinse până acum în 12 proiecte de reabilitare cu finanțare europeană, depuse de primărie la solicitarea asociațiilor de proprietari. Opt proiecte au fost deja finalizate și s-a făcut recepția lucrărilor, iar celelalte sunt în diferite stadii de lucrări.  
  Proprietarii din blocurile reabilitate vor plăti 20 la sută din valoarea izolaţiei, reprezentând între 3.000 şi 6.000 de lei.   Primăria va acoperi iniţial toate costurile pe perioada efectuării lucrărilor, urmând să recupereze banii de la proprietari, în rate lunare de câte 200 – 300 de lei.  
  În luna martie, Primăria Zalău a semnat ultimul contract de reabilitare termică cu finanțare europeană din sesiunea 2007 – 2013, fiind vorba de blocul Perla – situat pe bulevardul Mihai Viteazu nr. 17,  de blocul V2 – care se află pe strada Crișan nr.l 32, și de blocul 15 – situat pe strada Gheorghe Doja nr 3. Beneficiarii sunt peste 328 persoane fizice, proprietari ai celor 215 apartamente, din care 210 cu destinația de locuință.

Cine mai doreşte, cine mai pofteşte… este binevenit

Primarul Radu Căpîlnaşiu spune că lista pentru proiecte de reabilitare termică a blocurilor din Zalău este deschisă. Cererile de reabilitare înaintate de asociațiile de proprietari vor fi depuse pe axele care se vor deschide în sesiunea 2014 – 2020. Astfel, asociațiile de proprietari interesate pot depune scrisori de intenție pentru includerea în program. Scrisorile se depun la sediul Primăriei Zalău – Centrul de relații cu publicul, camera 4. Programul se adresează asociațiilor de proprietari din blocurile construite în baza unor proiecte elaborate în perioada 1950 – 1990, au un regim de înălțime de cel puțin P+3 și nu au mai beneficiat de finanțare din fonduri publice pntru acest tip de lucrări.