Gurile de canal din zona centrala a Zalaului au sarit ca dopurile de sampanie dupa ploaia de numai cateva minute de sambata dupa-amiaza. La apa venita siroaie pe strazi de pe versanti s-a adaugat si cea iesita din canalele transformate in izbucuri cu debit generos, incurcand serios traficul auto si facandu-l imposibil pe alocuri pe cel pietonal. Pompierii au intervenit pe strada Unirii la inundatia din fata hotelului Porolissum si la cea de la pizzeria Old Times. Numai ca spre seara munca le-a fost zadarnicita de o noua rupere de nori. Nu face fata Zalaul la o ploaie mai zdravana. Si, colac peste pupaza, vorba lui Toparceanu: „pe aici noi cand ploua, ploua nu se-ncurca”.