După slăvita-I INVIERE, Iisus s-a atătat in trup de mai multe ori ucenicilor, care aveau să urmeze calea chemării Sale. La prima arătare-cea din prima zi, seara, din randul ucenicilor a lipsit Toma. La cuvantul fraţilor intru slujire „Am văzut pe Domnul”, el a răspuns: „Dacă nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20,25). La opt zile, Iisus se arată din nou ucenicilor, fiind de faţă şi Toma, şi -se pare –mai mult pentru el. Căci după salutul obişnuit „Pace vouă”, i se adresează direct lui Toma: „Adu degetul tău incoace şi vezi mainile Mele, şi adu mana ta si o pune in coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios”(Ioan 20-27). Evanghelia nu ne spune că Toma ar fi pus mana in coasta lui Iisus, dar, căzand in genunchi, zdrobit de remuşcări, Toma a exclamat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”, la care Iisus adaugă: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut? Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20,29). De aici i se trage Bisericii” marele ponos” pe care il aruncă ştiinţa omenească: „Crede şi nu cerceta!”, deşi Biserica n-a invăţat nicicand aşa şi nici in Sfanta Scriptură nu găsim acest lucru. Să incercăm să scăpăm de acest ponos.
Toma, care la inceput se indoia, recunoaşte realitatea ei in chip neindoios. Dovada Dumnezeirii lui Iisus şi a puterilor Sale suprafireşti, este astfel făcută pe deplin. Dar poate pretinde cineva, că ea trebuie să se facă din nou pentru fiecare necredincios al veacurilor ce s-au scurs şi se vor mai scurge? Nu e cu putinţă, nu e trebuitor şi nu e nici demn! Nu e cu putinţă, fiindcă ar trebui să se repete – ca şi in problema descoperirilor, toate imprejurările de muncă şi jertfă, care au condus la Inviere; nu e trebuitor, fiindcă dovada unui adevăr se poate face in fel de fel de chipuri. şi nu e demn, fiindcă temeiurile Dumnezeieşti sunt veşnice şi neschimbate, omul trebuind să se supună lor, şi nu invers. Măreţia cerului nu poate fi jignită de capriciile noastre pămanteşti, intinate prin tot felul de abateri de la legea adevărului şi a dreptăţii. Pentru aceste temeiuri, cu drept cuvant, in ceea ce priveşte INVIEREA, ca şi descoperirile ştiinţifice, sunt fericiţi „cei ce n-au văzut şi au crezut”, cei ce se sprijină pe Evanghelie şi pe roadele date de invăţătura ei in lume, iar in ştiinţă, pe rezultatele ei.

Post Views: 80