In acest inceput de februarie 2009, comemoram trecerea la cele sfinte din cer a lui Iuliu Maniu, cel ce si aici pe pamant s-a comportat si a trait ca un sfant, devenind – inca in viata fiind – o personalitate cu aura de legenda in istoria Transilvaniei si a Romaniei intregite. Si asemenea cu cea a sfintilor insiruiti in calendare, si viata lui Iuliu Maniu a sfarsit in martirajul din Sighetu Marmatiei, la 5 februarie 1953. Ramasitele trupesti ce nu au putut fi identificate se afla intr-o groapa comuna din Cimitirul Saracilor din Sighet, acolo unde, incepand din 1990, i se oficiaza Serviciul religios de pomenire de catre ierarhii si preotii Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica.
Iuliu Maniu este printre putinii oameni politici romani din istoria Romaniei care si-a contopit vorbele cu faptele: „nici o jertfa nu e prea mare cand este pentru neam si adevar”; „Jur pe Dumnezeu, pe constiinta si pe onoare, ca imi voi jertfi viata pentru triumful cauzei romanesti…” (Juramantul depus de Iuliu Maniu la Congresul studentilor de la Roman, din 1892).
Cel pe care il comemoram in aceste zile in biserici si scoli, in sufletele si mintile noastre, s-a nascut la 8 ianuarie 1873, la Simleu Silvaniei. A copilarit aici si la Badacin, locul de care isi va lega toata viata. Pacat – trebuie s-o spunem – ca sunt acolo, in Badacin, astazi, prea multi oameni care nu vreau sa auda numele de Maniu, „condusi” de unii care mai degraba l-ar sarbatori, saptamanal, pe Ceausescu!
Revenind la subiectul acestor insemnari, notam ca fiul avocatului Ioan Maniu a urmat scoala primara la Blaj si Zalau, unde a absolvit Liceul Calvin (1890). Studiile de Drept le-a facut la Budapesta si Viena, obtinand doctoratul. Intre 1898 si 1915, a fost avocat al Mitropoliei Romane Unite cu Roma din Blaj. In 1906 este ales deputat in Vintul de Jos, comitatul Alba. Joaca un rol de prima insemnatate in pregatirea si tinerea Marii Adunari Nationale de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia. In 1926, devine presedintele Partidului National {aranesc, rezultat din fuziunea dintre Partidul National Roman si Partidul Taranesc. In noiembrie 1928, iese victorios in alegerile parlamentare si devine prim-ministru al Romaniei Mari (77,7 la suta din voturi). Intre 1938-1944, intr-o perioada tulbure din viata politica a tarii, se conduce neabatut dupa crezul sau exprimat in repetate randuri: „sunt un democrat ireductibil si cred ca interesele permanente ale romanului sunt legate strans de democratia nationala. Nu este vorba de ideologie, ci de cel mai evident interes romanesc”.
Dupa ocupatia sovietica si instalarea guvernului comunist al lui Groza, 6 martie 1945, s-a urmarit distrugerea lui Iuliu Maniu si a Partidului National Taranesc, ceea ce, in conditiile stiute, s-a reusit. Comunistii si chiar unii dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane (Silviu Brucan, viitorul Patriarh Teoctist!) au cerut condamnarea lui Iuliu Maniu la moarte. Pe Brucan il intelegem, dar pe viitorul Preafericit?
La inchisoarea din Sighet, inainte de a muri, spovedania i-a fost ascultata de parintele greco-catolic Alexandru Ratiu (Huseni si Simleu Silvaniei), inchis si el pentru ca slujea Biserica Romei, cel care i-a dat si dezlegarea.
La randul sau, viitorul cardinal Alexandru Todea: „(…) Maniu a fost pregatit (gratie unor gardieni mai omenosi), se sculase mai dimineata, si-a spus rugaciunile si astepta cu nerabdare. Am ridicat naframa, cu matura in mana stanga, am tinut-o in loc de toiag arhieresc, am spus cuvintele acestea: Domnul Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Cristos, cu darul si cu indurarile iubirii, sa va ierte, domnule Iuliu Maniu, de pacatele dumneavoastra, iar eu, nevrednicul preot, prin puterea care mi s-a dat, va iert de toate pacatele. In numele Tatalui, al Fiului, al Spiritului Sfant, amin. Si Maniu a raspuns: Acum pot sa mor”
Cat despre noi, cei de astazi, care il comemoram (sau nu) pe „Sfinxul de la Badacin”, despre actualitatea stringenta a ideilor lui, pe curand.

Post Views: 57