Sâmbătă, 14 ianuarie, Aquarel Zalău va găzdui primul workshop de nutriție holistică organizat într-o asemenea manieră la noi în oraș.

Evenimentul va debuta la ora 9.00 și va dura până la ora 13:00, cu o pauză la ora 11:00 de nuci, ceai, apă și fructe.

Gazdă este Anita Zita Szabo, Kinetoterapeut, instructor fitness, antrenor personal, holistic coach, consilier, echilibru hormonal și creatoarea conceptului Youproject, care va aborda ființa umană ca și un întreg: minte-corp-spirit.

Deși aparent cu toții mâncăm cu mâna, de fapt unii mâncăm cu nasul, alții cu ochii și foarte mulți cu sufletul! Majoritatea dintre noi mâncăm mult și ne hrănim puțin, spre deloc. Un corp care nu este hrănit, va ceda mai devreme sau mai târziu la o dietă standard, iar rezultatele obținute pe termen scurt vor dispărea.

Te invit la un workshop de nutriție holistică unde vom aborda ființa umană ca și un întreg: minte-corp-spirit. Mergem dincolo de alimente, până la pilonii de bază ai alimentației și anume obiceiuri și emoții. Vom dezbate teme precum rolul masticației, mâncatul conștient, alimentație echilibrată, mâncatul emoțional, rezistența emoțională în procesul de schimbare, refacerea după antrenament și cele trei procese de bază în remodelarea corporală: slăbire, menținere și creștere musculară. Vom învăța cum să facem alegeri conștiente, cum să ne formăm obiceiuri noi și cum să decodificăm semnalele corpului nostru în ceea ce privește nevoia de alimente și apă. Încheiem cu o meditație ghidată și un meniu fitness hrănitor de la Bistro Aquarel!”, precizează organizatorii în descrierea evenimentului.

Costul unei participări este de 150 de lei, cu meniu fitness inclus, iar locurile sunt limitate. Mai este nevoie doar de agenda preferată, un instrument de scris și mintea deschisă.

Rezervările se pot face la numerele de telefon  0756 922 343 sau 0790 002 892.