La cele 85 de toamne si de ierni duse in carca, Aurelia Pausan isi duce zilele, cate le mai are, si sa dea Cel de Sus sa aiba cat mai multe, tot pe strada Poroli-ssum, din Ortelec. Tot la numarul 63 si tot in acea casa din vaioage, rezemata cu stalpi din lemn, „sa nu se imboarde”. Casa a crapat cu multi ani in urma, din cauza alunecarilor de teren. Alunecarile de teren n-au venit din ceruri, s-au produs datorita excavarilor efectuate de societatea comerciala Ceramica. De mai bine de 15 ani, lelea Aurelie astupa crapaturile, dar terenul nu are astampar si tot aluneca la vale. Si gradina octagenarei are cute si santuri adanci, incat nu poate fi folosita la nimic. A primit, in schimb, un teren in Livada, un teren de opt ari, dar nu i-a fost folositor. Dimpotriva, i-a adus numai necazuri, asa ca a facut o luna de puscarie pentru el. Dupa zeci de drumuri intre Primarie si Ceramica, dupa sute de promisiuni, Aureliei Pausan i s-a oferit o suprafata de 300 de metri patrati in gradina Onului, pe strada Luminis. Aici, Ceramica i-a construit o garsoniera de 62 de metri patrati. Chiar daca ar fi vrut sa locuiasca acolo, n-ar fi avut rand. Dupa zece ani de pribegit prin Grecia, fiica ei s-a intors in tara, cu doi copii orfani de tata. In darapanaturile Aureliei nu putea locui. Si fiindca mama-i mama, nu-i muiere, le-a cedat fiicei si celor doi nepoti spatiul de locuit de pe strada Luminis.

„Nu dau eu coliba mea pe patru pereti din bloc”
I-am trecut ieri pragul casei. Aceeasi femeie zambitoare, dezinvolta, ne-a primit cu bratele deschise. Casa e aceeasi pe care o stiam cu multi ani in urma. Nici la usi, nici la ferestre, nici la pereti nu gasesti un unghi drept. O ca-mera este nefolosita. Prin crapaturile din pereti vezi lumina zilei. In camera in care locuieste lelea Aurelia cu fiul sau, Cornel, e cald, dar linoleul cu model de parchet era prea mult inclinat ca sa stea mobila dreapta. Mobila e un fel de a spune, pentru ca doar doua paturi si o masa faceau parte din decor. Cu toate astea, nu s-ar muta de aici pentru nimic in lume. „Nu dau eu coliba mea pe patru pereti din bloc”, ne spune Aurelia Pausan. Ca tot crestinul, asteapta si ea Craciunul. Al 85 – lea Craciun din viata sa. Asteapta si colindatori, asa ca din pensia ei de 300 de lei a pus cativa graitari deoparte, pentru copiii care o sa vina cu steaua. De 35 de ani e vaduva, cu toate acestea, n-a fost Craciun fara porc pe masa sa. „Ba a fost, ne-ar replica femeia, Craciunul lui 2004, cand l-am petrecut in penitenciarul din Satu Mare”.

Craciun dupa gratii
O napadesc lacrimile cand isi aduce aminte, nu pentru faptul ca a stat neaparat la inchisoare, ci pentru faptul ca a fost incarcerata pe nedrept. Cu titlul de proprietate in mana, a fost acuzata de tulburare in posesie. „Aveam 76 de ani cand Judecatoria din Zalau mi-a dat trei luni de inchisoare. Au venit dupa mine si m-au ridicat de acasa, spunand ca trebuie sa ma duca sa semnez niste acte. Si dusa am fost. Eram pregatita sa ma duc la fizioterapie, dar am ajuns in arestul Politiei. Trei zile m-au tinut acolo, dupa care m-au infundat intr-o duba si m-au dus la Satu Mare. S-au mirat si gardiencele si detinutele cum o femeie de 76 de ani este inchisa pe nedrept, pentru o palma de pamant. Toate detinutele se purtau frumos cu mine. Ma respectau, nu fumau in dormitor, ca sa nu imi faca rau, ca am astm bronsic. Am colindat si in inchisoare si le-am invatat colinzi pe celelalte detinute. Cand am iesit, pe data de 29 decembrie, multe au plans dupa mine. Dar n-as vrea sa ajunga nimeni acolo”, rememoreaza Aurelia Pausan filmul din penitenciar.
Dupa trei decenii si jumatate de vaduvie, dupa experienta penitenciarului, dupa spaima ca acea casa de la numarul 63 se poate darama oricand, Aurelia Pausan, la cele opt decenii si jumatate de viata, inca mai este optimista. Trage nadejde ca odata si odata casa ei va avea ferestrele drepte si usile drepte si nu va mai fi nevoie de stalpii de lemn ca sa o propteasca.

Post Views: 61