Câștigătorul marelui premiu de la extragerea Loto 6/49 din 28 aprilie s-a prezentat marți la Loteria Română pentru a primi suma pe care a câștigat-o – de 3,6 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă al companiei citat de hotnews.ro.

 

„În cursul zilei de astăzi, 14 mai, s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române câștigătorul premiului de categoria I, în valoare de 3.610.326,64 lei (peste 725.000 de euro), obținut la tragerea Loto 6/49 din data de 28.04.2024”, anunță Loteria.

Premiul de peste 725.000 de euro la Loto 6/49 a fost câştigat cu un bilet de 10,5 lei, în București.

„Joacă la loto dintotdeauna, aceeași variantă”

Potrivit acesteia, „câștigătorul este din București, are peste 80 de ani și joacă la loto dintotdeauna. Ne-a declarat că numerele care i-au purtat noroc nu au semnificație personală și că joacă mereu aceeași variantă”.

Câștigătorul joacă și la Joker și la loz în plic, jocuri la care a mai câștigat premii mici, a spus Loteria Română.

Biletul norocos a fost jucat la agenția 72-054 din sectorul 2, București și a fost completat cu o varianta simplă la Loto 6/49 și o varianta la Noroc.

Loteria Română a publicat și o imagine cu biletul jucat de bărbatul de 80 de ani: