Zilele trecute zălăuanii au rămas înmărmuriţi de vestea tragică a morţii unui cetăţean mâncat de viu de doi câini Cane Corso. Autorităile locale au dat din umeri, ce-i drept cu părere de rău pentru bietul zălăuan, dar şi pentru cei care o vor mai păţi în felul ăsta. Poliţiai Locală şi cei de la ecarisaj spun senin că nu pot face nimic pentru a asigura securitatea cetăţenilor în cazul câinilor cu stăpân. Sute de mesaje au venit apoi de la cetăţeni cu şi despre câini şi despre zone cu câini periculoşi aparţinând unor indivizi, tot zălăuani, care sunt eliberaţi seara din lesă şi din curte. Adică sunt lăsaţi liberi să dea atacul. Animalele decid singure dacă mănâncă vreun zălăuan sau nu. Asta înseamnă că pericolul persistă şi nu ştii de unde apare sau cine ar putea cădea victimă. Faptul că s-a întâmplat undeva lângă pădure, departe de aglomeraţia din centru, a servit drept scuză, că în asemenea locuri nu poate fi asigurată paza, pentru că Zalăul din acele locuri “nu intră în zona de patrulare”. stop_coloana Pericolul este însă la fel de mare şi în zona de patrulare, să zicem, de exemplu, în Parcul Central, în mijlocul oraşului, în vizorul camerelor de filmat şi în aria activă a poliţiştilor locali. Aici umblă şi maidanezi, dar mai ales câini cu stăpân. Deşi primăria le-a amenajat câinilor un loc îngrădit unde să fie duşi, câinii sunt lăsaţi liberi, fără lesă, fără botniţă, să zburde printre copii, mămici şi bunici.

Oameni buni, autorităţi şi stăpâni de câini, nu suntem împotriva câinilor, dar câinii sunt animale şi sunt în regulă numai dacă sunt supravegheaţi. Atenţie, a murit un om nevinovat în chinuri. Sunteţi chiar aşa de îcrezători că nu vi se poate întâmpla şi vouă sau apropiaţilor voştri?