După doi ani de la obținerea autorizațiilor necesare și mai bine de un an de la debutul lucrărilor efective, joi, 29 februarie, la ora 7.00, noul Kaufland din Brădet își deschide larg ușile pentru clienți.

Inaugurarea cu oficialii locali are loc în 28 februarie.

Construcția diferă de cea a hipermarketului de lângă Sala Sporturilor, deoarece are o formă poligonală, dezvoltat pe mai multe niveluri. Cuprinde parcare subterană, adăpost cărucioare, terasă acoperită clienţi, boxă de reciclare, platformă parcare, spaţii verzi, trotuare, accese rutiere şi pietonale, racorduri la drumuri publice.

Accesul auto şi pietonal se realizează direct atât din strada Comeliu Coposu, cât şi din strada Gheorghe Doja, conform Planului Urbanistic Zonal aprobat în februarie 2022 de consilierii locali din Zalău, prelungit cu un an până la finalizarea construcției.

Construcția s-a realizat cu structură prefabricată de beton armat, respectiv structură metalică. Acoperirea este în sistem tip terasă necirculabilă cu o structura tip grinzi de beton armat respectiv structură metalică și tabla cutată peste care se montează straturi de termo-hidroizolație.

O noutate la noul Kaufland este aceea că vom găsi spații închiriate în incintă unor producători locali, ceea ce reprezintă un aspect economic favorabil sălăjenilor.