Preşedinta Ungariei, Katalin Novàk, apropiată a premierului ungar Viktor Orban și cunoscută românilor pentru multiplele vizite neoficiale în diferite orașe din România, şi-a anunţat sâmbătă demisia, în cadrul unei conferințe.

“Am făcut o greşeală. (…) Astăzi este ultima zi în care mă adresez vouă în calitate de preşedinte. În aprilie anul trecut am decis să acord clemenţa, considerând că deţinutul nu a abuzat de vulnerabilitatea copiilor care i-au fost încredinţaţi. M-am înşelat, deoarece decizia de graţiere şi lipsa de justificare erau de natură să ridice îndoieli cu privire la politica de toleranţă zero faţă de pedofilie”, a spus Novak, într-un discurs difuzat la televiziunea naţională ungară.

Presa ungară relatează că demisia este consecința protestului de vineri, de la Budapesta, când mii de persoane și-au manifestat nemulțumirea faţă de grațierea unui director adjunct al unei case de copii care ar fi acoperit agresiuni sexuale asupra minorilor comise de superiorul său.

Cu ocazia vizitei Papei în Ungaria, președinta Katalin Novàk a semnat în aprilie anul trecut aproximativ 20 de grațieri.