Documentarul despre sălăjeni care au avut de suferit în comunism, pe care Graiul Sălajului l-a realizat în colaborare cu echipa TVR 2, a ajuns la ultimul episod. Moment în care ne oprim în satul Aluniș, acasă la familia Pașca. Alexa Pașca, sălăjeanul despre care știam că a ținut un jurnal despre ponoasele pe care el și societatea în ansamblul ei le-a avut de tras de pe urma comunismului, a murit de mult. A murit în 1999, după ce a trăit o lungă dezamăgire. Pentru că a fost dezamăgit și de ceea ce a urmat după 1989. 

Familia era la munca câmpului, la săpat cartofii, un aliment de bază în Aluniș. Ne-am întâlnit acolo cu nepotul lui Alexa Pașca, Ioan Danciu, care ne-a povestit prin ce a trecut bunicul său.
Alexa Pașca a lăsat în urma lui mai multe caiete în care la un moment dat a consemnat zilnic ceea ce i se întâmpla în perioada comunistă. “Bunicul era un țăran citit, autodidact. Are o întreagă colecție de cărți în atelier”, ne explică nepotul său, Ioan Danciu.
Pașca Alexa s-a născut în 1917. S-a înscris în 1948 alături de alți țărani din zonă în Partidul Național {ărănesc, aflat în ilegalitate. Un an mai târziu este judecat și condamant de Tribunalul Militar din Cluj-Napoca la patru ani de închisoare pentru activitate împotriva regimului comunist. A stat până la urmă cinci ani în detenție. A fost închis în Dej și Gherla, iar mai apoi la colonia de deținuți politici din Dobrogea, unde a lucrat la construcția Canalului Dunărea – Marea Neagră și la restaurarea Casinoului din Constanța. Din anul 1971 începe să scrie memorii și impresii din realitatea zilnică. Se regăsesc aici o serie de observații extrem de interesante privind viața satului în timpul regimului comunist. În total a scris 14 caiete de însemnări. O cronică în care era descrisă țărănimea și cum aceasta a încercat să se obișnuiască cu situația creată de comuniști. Alexa Pașca nu a acceptat niciodată ca revolta curajoasă a anilor ‘50 să se transforme 30 de ani mai târziu într-o demoralizare organizată.

Cu obiectivitate despre dezastrul provocat de comunism în satele Sălajului

Pentru Alexa Pașca, libertatea era lucrul cel mai de preț. Și trebuie să fi stăpân pe un bun ca să poți să te declari liber. Când nu ai nimic și ești controlat, nu mai ești liber. “Libertatea este legată de proprietate, unde nu e proprietate, acolo nu poate fi libertate. Toți așteaptă ceva. Niciunul nu știe ce. E o nesiguranță a zilei de mâine, nimeni nu știe nimic, unde vom ajunge, cine e vinovat? Nimeni nu știe”, scria, de exemplu, Pașca Alexa în 1984.
Tot în 1984, Alexa Pașca compară viața grea de la sat cu cea de la oraș și spune cum satele se depopulează. “Toată lumea vrea funcție, toți tind spre oraș, unde viața e mai ușoară, pentru că acolo, de bine, de rău, are asigurat un salariu, pentru că la țară totul e problematic. Anul acesta e mare criză de alimente. La sate lipsește pâinea, e mare criză de conserve de carne și pește. Uleiul se cumpără pe ouă. La oraș e criză de lapte. Făina de porumb a lipsit de ceva ani. Nu se găsește nici măcar bicarbonat. Văzând organele administrative că lumea e din ce în ce mai agitată, au introdus o oarecare raționalizare la ulei și la zahăr; la carne nu mai era nevoie, că aproape nu se mai găsea de loc”, mai scria Pașca în 1984.

Haz de necaz după vizita lui Ceaușescu la Jibou

În jurnalele sale, Alexa Pașca a rememorat și anul 1985, cu vizita din noiembrie a lui Ceaușescu la Jibou.
“În această zi trebuia să fie târg la Jibou, dar erau mari pregătiri pentru că trebuia să vină Ceaușescu în Jibou. Nu au dat voie să meargă oameni la târg. stop_coloana Într-o zi la sfârșitul lui octombrie, pentru că trebuia să plece la ședința care pregătea vizita lui Ceaușescu, magazionera a lăsat țăranii cu zeci, poate chiar sute de saci de porumb neîncărcați și a plecat la ședință. Peste noapte a fost o ploaie mare, care a inundat sacii. Și apoi ne mirăm că nu avem porumb. În sfârșit, pe 6 noiembrie, pe la ora 10.30, a trecut pe aici și Ceaușescu, înspre Jibou. Cred că de atent ce a fost nu a văzut nici drumul și nici cocenii, totul a fost propagandă fără niciun rost. S-a ajuns ca să nu avem nici ceapă, că și pentru petrolul lampant trebuia să dăm ceapă. (…) A fost un an rău. Lipsuri au fost multe și nejustificate. Cum ar fi lipsa pilelor pentru freze, lipsa de încălțăminte pentru poporul muncitor. Aveam încălțăminte din cine știe ce. Dar cel mai ieșit din comun este că anul ăsta au lipsit creioanele pentru școlari. Așa că ne putem închipui în ce hal a ajuns lăudata noastră industrie”, scria Pașca în 1985.

Nepotul îi păstrează vie amintirea

Ioan Danciu, nepotul lui Alexa Pașca, se ocupă în prezent cu creșterea albinelor și cu munca câmpului. Danciu ne-a povestit frânturi din suferințele bunicului său. Tot de la Danciu am aflat că Pașca era un tâmplar apreciat în toată comuna Benesat. Pentru a îi păstra vie amintirea, nu a dorit să renunțe la atelierul bunicului, plin cu scule, și l-a păstrat întreg. Pașca își ascundea în atelier și cărțile pe care le studia și caietele pe care le scria despre regimul comunist. “După 1945 a fost o mișcare pe Valea Someșului în numele lui Maniu. Cert este că bunicul a aderat la acel grup anticomunist și care se împotrivea orânduirii soviectice. Nu vroiau să-l preamăreacă pe Stalin. A fost dus într-un final la Canal. Trăiau inuman la Canal. Lucrau cu salopete care erau niște zdrențe. Le dădea doar clor ca să nu aibă pureci. În rest, trăiau inuman. Nu și-a văzut familia niciodată. Bunicul ne spunea că la Casinoul din Constanța, într-un colț bine ascuns și-au scris numele toți cei care au fost arestați și care au muncit acolo.
A început să scrie după ce a venit. A fost urmărit de Securitate. Trebuia săptămânal să meargă la poliție. Când bunicul pleca la Benesat la poliție, tot timpul vorbea un ofițer cu el, tot ce a făcut trebuia să scrie. El a acceptat un post de tâmplar la CAP ca să nu dea de bănuit. Le repara carele. Și acum îi păstrăm atelierul intact și mai muncim acolo. Avea foarte multe amintiri. Ca să nu uite, le așternea pe hârtie. În 1985 și-a dat seama că românii acceptă comunismul și nu a mai vrut să scrie, pentru că nu credea că se va mai schimba regimul comunist. Credea că românii nu o să facă nimic să-l schimbe pe Ceaușescu. Spunea că Ceaușescu era un trădător de neam și românii nu o să poată face nimic, decât cu ajutor de afară. Credea însă că într-o zi va veni regele Mihai I în țară și că va fi salvarea țării. Între 1985 – 1989 se concentra doar pe muncă. În 1990 a rămas sceptic. L-a văzut pe Coposu, în care credea că poate face ceva. Când a văzut că a apărut Iliescu, a spus că nu poți fi și roșu și democrat. Când vedea că vorbește Iliescu, spunea că vorbește Ceaușescu, cu același limbaj de lemn.
Alexa Pașca a avut doar șapte clase, dar la Canal au fost arestați generali, preoți și dascăli”, ne povestește Ioan Danciu din ce i-a povestit și lui bunicul său, Alexa Pașca.

Post Views: 61