Colegul nostru Viorel Varga împlinește azi 65 de ani. Îi împlinește în echipa de la Graiul Salajului, unde este redactor din februarie 1990. Altfel spus, este omul care și-a dedicat 25 de ani din viața informarii publicului salajean. Cu un sfert de secol de activitate la Graiul Salajului, Viorel Varga este seniorul redacției. Cunoscator fin al spațiului salajean sub toate aspectele și om al literelor, a fost un mentor indispensabil pentru mulți dintre mai tinerii lui colegi. Toți i-au cerut la un moment dat sfatul sau au apelat la el pentru îndrumare. Ajuns acum la vârsta pensionarii, Viorel Varga ramâne în continuare un spirit tânar, vivace și plin de verva în scris.
 Momentul în care Viorel Varga împlinește 65 de ani și 25 de ani de activitate jurnalistica este unul potrivit sa readucem în atenția cititorilor personalitatea complexa a colegului nostru, care s-a împlinit profesional la Graiul Salajului.
 Pentru cei care nu știu, trebuie spus ca Viorel Varga are cinci volume de poezie publicate la edituri de prestigiu (Eminescu, Cartea Româneasca și Albatros), iar al șaselea se afla în curs de apariție.
 Ca sa dezvaluim din talentul literar și sensibilitatea celui pe care cel mai mulți îl știu de redactor de ziar, am ales sa publicam câteva din poeziile sale.

A fost odata…

Cu noapte ninge-ma pe ochii
Cu care te doresc si te rasfat,
Ucide-ma, de vrei, ca pe-o napârca,
Numai pe suflet nu îmi pune hat.

Ti-oi rasuci, de-mi ceri, amurgul
Ca pe-o foita de tigara,
Oceane fac sa îti vuiasca-n sânge,
Zaporul iernii îl preschimb în vara

Si-n trupul tau îmi sap cavoul,
De cornul stâng al lunii ma agat
Vesminte fa-mi din straiul urii
Numai pe suflet nu îmi pune hat.

Ca-i prea târziu si n-au venit nuntasii,
Rastoltu Mare înca nu se-arata
Doar câinii credinciosi ling rana toamnei;
A fost odata, a fost odata…

Acasa

Îmi pare ca ma chemi din când în când
În nopți cu bruma și cu fum pe vale,
Îmi numar pașii, trist și șchiopatând
Împart trecutu-n cumpene egale.

Și-mi pare ca pamântul e prea mic
Și cerurile nu sunt pentru mine
Și parca din pustiuri strig și strig
Dar strigatu-asfințește pe ruine stop_coloana

Precum un soare orb și obosit
Bolnav de sud dupa un veac de truda
Râvniții zori n-au mai mijit

Pe buze-mi veștejește înc-o ruga
Și-mi pare ca m-aștepți ca pe-o-nchinare
În nopți cu bruma și cu fum pe vale.

 

Tot tânar și amar

Ai vrea sa ma întrebi ce este nou în lume,
Din câte știi, puține-au mai ramas
Azi caii nu-și mai scalda zabalele în spume
Și gramofonu-i orb și surd și fara glas

Parc-aș fi iarași mire spaimei mele
Și ma lovesc de ea în lungi ceremonii
Cum se lovește vântul trecând prin orgi rebele
Ori tulburele vis în somnul de copii.

Ai vrea sa ma întrebi ce este nou sub soare
Eu am ramas tot tânar și-amar ca o cucuta,
O prefrumoasa doamna cu coasa în spinare
Ma striga și ma iarta, ma iarta și ma uita.

Dintotdeauna aceeași
Se scurg precum focul prin vatra iubiri
În urma pustiuri lasând și tacere
Ce pasare oare, ce nunți fara miri,
Ce cântec drept vama prin vremi îmi vei cere?

Neghina ori spinii, ori bobul de grâu
Aceleași rugi rostesc când vin omaturi,
Ce luntre va trece peste Marele Râu
Și câte zavoare cadea-vor în laturi

Când tu rastignita de-același destin
Precum bolnavii aștri de-asfințit
Cu fiece plecare vei mai muri puțin
Lasându-ma și gol și desfrunzit.

Jocul de-a târziul

Te-am cautat prin crâșme duhnind a mucegai
Te-am cautat prin temple de ruga veștejite;
Erai pe-aproape, doamna, și parca nu erai
Și-alunecam ca luntrea în tulbure ispite

Mi se facuse dor de garile pustii,
De buruieni crescute printre șine
Te-am cautat și se facea ca vii
De mii de ani printr-un deșert spre mine.

Abia târziu când negrele naframi
S-au destramat în larg ca o uitare,
Te-ai aratat dar nu platiseși vami
Zadarnic s-a-ntins dreapta a binecuvântare.

Post Views: 73