Jumatate dintre IMM-uri sunt afectate grav sau foarte grav de criza economica si financiara, potrivit unui sondaj realizat in luna aprilie de Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), care arata ca doar 2% dintre firme nu resimt efectele crizei. Sondajul realizat in cele opt regiuni de dezvoltare a aratat ca 23,53% dintre firmele intervievate au fost afectate „la un nivel catastrofal” decriza financiara , iar la 25,49% efectele negative au fost foarte mari.
De asemenea, 36,27% dintre IMM-urile respondente au recunoscut un impact mediu al noului climat economico-financiar asupra activitatii lor, iar 11,76% dintre acestea au declarat ca afacerile pe care le deruleaza au avut de suferit doar in mica masura. „Faptul ca doar 2% dintre firme, adica doar doua firme din 100 spun ca profitul s-a mentinut pe un trend ascendent in conditii de criza este o chestiune foarte grava la care nici eu nu m-am asteptat. In aceste conditii, ne asteptam la un numar mare de falimente si la scaderea cifrei de afaceri si trecerea pe pierdere”, a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, presedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu.
Pe de alta parte, majoritatea intreprinzatorilor (80% dintre respondenti) considera ca masurile adoptate de autoritatile publice pentru a reduce impactul crizei economice asupra IMM-urilor sunt nesatisfacatoare, iar pentru 13% acestea sunt satisfacatoare. Doar 1% dintre intervievati au apreciat ca bune masurile autoritatilor. In Romania sunt inregistrate peste 600.000 de intreprinderi mici si mijlocii. „Aceste rezultate ar trebui sa dea de gandit autoritatilor publice pentru ca daca nu se iau masuri ne vom trezi cu rezultate mult mai slabe decat s-a anticipat”, a afirmat Nicolescu.
In aceste conditii, reprezentantul Consiliului IMM-urilor a apreciat ca firmele ar putea sa apeleze la ajutoare de stat care sa le sprijine activitatea. „Doar 4% dintre firme au beneficiat de ajutor de stat in ultimele sase luni, desi 70% dintre respondenti au afirmat ca au nevoie de ajutor de stat intr-o masura foarte mare si mare. In criza, cand putem sa utilizam aceste instrumente, acestea sunt foarte putin promovate”, a adaugat Nicolescu. El a precizat ca desi la nivelul Comisiei Europene suma maxima care poate fi acordata ca ajutor de stat a crescut de la 200.000 de euro la 500.000 de euro, in Romania nu s-a reglementat acest lucru.
„Ne imprumutam de la Banca Mondiala sau de la alte institutii, in loc sa facem ceea ce este mult mai usor – sa nu impozitam profitul reinvestit in productia de produse ecologice, sa subventionam dobanzile bancare, sa acordam garantii. Este necesara modificarea rapida a procedurilor de acordare a ajutoarelor de stat, respectiv simplificarea acestora si cresterea sumei maxime”, a mentionat Nicolescu.
Sondajul a relevat ca peste jumatate dintre firme nu cunosc conditiile si procedurile de acordare a ajutoarelor de stat. O alta modalitate de a obtine fonduri pentru sustinerea IMM-urilor ar putea sa fie in opinia lui Nicolescu trecerea Oficiului National al Registrului Comertului la Ministerul IMM-urilor. „In conditiile in care in acest an Ministerul IMM-urilor a primit un buget mic pentru sustinerea firmelor, ar fi util ca Registrul Comertului sa treaca la minister. Astfel, banii care se strang din activitatea ONRC sa vina la minister pentru a extinde finantarile la programele de la bugetul de stat”, a mai spus Nicolescu.
CNIPMMR a finalizat, de asemenea, evaluarea situatiei de ansamblu a IMM-urilor din Romania in semestrul doi din 2008, care arata o degradare a evolutiei firmelor mici si mijlocii. Evaluarea se face pe baza analizei a 24 de indicatori macroeconomici si a unui interviu in randul intreprinzatorilor.