Joi se alege viceprimarul temporar al municipiului

În ședința de Consiliu Local din data de 23 ianuarie, consilierii municipali vor alege, din rândul lor, persoana care va prelua provizoriu atribuțiile de viceprimar.
Reamintim că, la finele anului trecut, mandatul de primar al lui Ionel Ciunt a încetat, prin demisie, ca urmare a alegerii sale ca deputat de Sălaj.
Călin Forț, unul din cei doi viceprimari, a preluat atribuțiile primarului, iar acum e nevoie de un nou viceprimar la Zalău.
Acesta își va exercita mandatul până la alegerile din 4 mai, când zălăuanii sunt chemați din nou la urne, pentru a vota primarul municipiului Zalău.
Potrivit Codului Administrativ, în caz de vacanţă a funcţiei de primar, în caz de suspendare din funcţie a
acestuia, precum şi în situaţiile de imposibilitate de exercitare a mandatului, atribuţiile ce îi sunt conferite sunt exercitate de drept de viceprimar sau, după caz, de unul dintre viceprimari, desemnat de Consiliul Local, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor corespunzătoare funcţiei. Pe perioada exercitării de drept a atribuţiilor de primar, viceprimarul îşi păstrează dreptul de vot în cadrul Consiliului Local şi primeşte o indemnizaţie lunară unică egală cu cea a funcţiei de primar.
De asemenea, Consiliul Local poate delega, prin hotărâre, din rândul membrilor săi, un consilier local care îndeplineşte temporar atribuţiile viceprimarului, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor corespunzătoare funcţiei. Pe perioada exercitării funcţiei de viceprimar, consilierul local beneficiază de o unică indemnizaţie lunară, egală cu cea a funcţiei de viceprimar.