O elevă a Școlii Gimnaziale ”Lucian Blaga” din Jibou, în vârstă de 14 ani, a fost lăsată de cele două cadre didactice însoțitoare să se întoarcă singură acasă din Lisabona, unde au participat la un proiect Erasmus+. Cazul a fost mediatizat ”pe surse” și acum sunt în derulare mai multe anchete, fără însă ca părinții elevei sau eleva însăși să fi făcut vreo reclamație. Cel puțin la ora redactării materialului.

Starea de fapt a fost că trei eleve de la ”Blaga” alături de două profesoare – una de fizică și una de desen – au participat timp de 5 zile în Portugalia la un proiect Erasmus, accesat de unitatea de învățământ jibouană. La întoarcere, una dintre eleve nu a primit la timp rezultatul testului Covid și nu s-a putut îmbarca în avion. Pentru a nu rata întoarcerea acasă și pentru a nu avea cheltuieli suplimentare cu biletele de avion, cele două cadre didactice au decis ca eleva în cauză să rămână singură pe aeroport și să se întoarcă cu alt avion. I-au lăsat bani de mâncare și au rugat un cadru didactic al școlii partenere din Portugalia să aibă grijă de eleva lor până la îmbarcarea în avion. Părinții elevei nu au fost înștiințați de situație, ei aflând că fata lor este singură pe aeroportul din Lisabona abia în momentul în care li s-a cerut ajutorul telefonic de a-și completa datele pe formularul necesar la îmbarcare.

Peripeția a avut final fericit pentru că eleva a ajuns cu bine la Jibou, însă cele două cadre didactice vor avea acum de dat explicații deoarece aveau obligația de a respecta angajamentul notarial făcut înaintea plecării cu părinții elevilor – adică de a-i însoți și de a avea grijă de ei până la întoarcerea acasă.

Cazul abia acum a prins ”amploare”, polițiștii și procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou sesizându-se din oficiu.

”Urmare a articolului publicat în presă, polițiștii Biroului Siguranță Școlară s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

Cercetările în dosar se efectuează sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou”, a precizat Maria Cristea, purtător de cuvânt al IPJ Sălaj, pentru Graiul Sălajului.

Vasile Bulgărean: ”Totul s-a redus la bani și nu este firesc”

Inspectorul școlar general, dr. Vasile Bulgărean, a declarat pentru Graiul Sălajului că cele două cadre didactice fac acum obiectul unei cercetări disciplinare realizate în cadrul unității de învățământ care a accesat proiectul european Erasmus+, adică în ”Școala Gimnazială ”Lugian Blaga” Jibou. Dosarul pentru abuz în serviciu i se pare exagerat, pentru că, în acest caz, este vorba de neglijență în serviciu, nicidecum abuz, iar părinții elevei nu au depus plângere la poliție sau la parchet.

După ce va fi finalizată ancheta de către Consiliul de administrație al unității de învățământ, rezultatul va ajunge la Inspectoratul Școlar Județean unde va fi luată o decizie în cadrul Consiliului de Administrație. Problema, din punctul de vedere al șefului ISJ, este că totul s-a rezumat la bani și nu este firesc să se întâmple așa ceva.

”Este adevărat că Inspectoratul Școlar Județean nu este implicat din punct de vedere al accesării și organizării proiectelor Erasmus. Însă unitățile de învățământ și cadrele didactice din proiecte își iau un angajament, și-au asumat participarea la proiecte cu tot ceea ce presupune derularea acestora, inclusiv costuri suplimentare. Mai mult, cadrele didactice au semnat un angajament cu părinții în fața notarului care, în acest caz, nu a fost respectat. Pe noi, ca Inspectorat Școlar, ne interesează faptul că sunt cadre didactice care au o responsabilitate față de copii și față de bunul mers al proiectelor. Sunt colegele noastre și, la nivelul unității de învățământ, Consiliul de administrație derulează o anchetă. Rezultatul ne va aprveni și vom lua măsurile care se impun.

Nu mi se pare firesc să justifice plecarea fără eleva în cauză pe fondul unor cheltuieli suplimentare. Totul s-a redus la bani și se puteau găsi soluții foarte simple. Rezumarea numai la partea financiară nu mi se pare firească. Noi, cadrele didactice, trebuie să ne respectăm angajamentul față de părinți, avem o responsabilitate față de siguranța elevilor. Am și înștiințat toate unitățile de învățământ care derulează astfel de proiecte să ia măsuri pentru ca asemenea situații să nu se mai repete. Ne dorim ca proiectele Erasmus să aducă plus valoare unității de învățământ, motivul principal pentru care au fost accesate, și ne dorim să fie finalizate cu succes, nu cu astfel de incidente”, a precizat inspectorul școlar general, Vasile Bulgărean.

Odată cu mediatizarea cazului de la Jibou, pe pagina de socializare a Școlii Gimnaziale ”Lucian Blaga” au devenit indisponibile postările cu activitățile din cadrul vizitei în Portugalia și nici pe site-ul unității de învățământ nu sunt disponibile fotografiile celor două cadre didactice implicate în proiect și speța prezentată. Asta în condițiile în care site-ul oficial prezintă cu fotografii, nume și disciplinele la care predau cadrele didactice de la ciclul primar și gimnazial, dar șci personalul nedidactic. http://www.lucianblagajibou.ro/profesori.html