ianuarie 26, 2026

Jandarmii în acţiune: amenzi de 19.000 de lei

Jandarmi

Inspectoratul de Jandarmi Județean Sălaj a desfășurat, între 19 și 25 ianuarie, o serie de acțiuni menite să asigure ordinea și siguranța în județ, să prevină faptele antisociale și să combată infracționalitatea. În urma verificărilor, jandarmii au constatat mai multe nereguli și au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 19.000 de lei.

Pe parcursul săptămânii, echipele de jandarmi au efectuat controale în fondurile forestiere și au verificat transporturile de material lemnos, ocazie cu care a fost descoperită o infracțiune de furt de lemn, sesizându-se autoritățile competente. Cele mai multe sancțiuni au vizat încălcări ale normelor de conviețuire socială și ale ordinii publice, precum cerșetoria sau consumul de alcool în locuri publice. Alte sancțiuni au fost aplicate pentru fumatul în locuri nepermise, gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor sau transport ilegal de material lemnos.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Sălaj anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, având ca principal scop prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat de siguranță pentru locuitorii județului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *