Jandarmi sălăjeni, la antrenamente cu militari din 11 țări
Trei ofițeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj au participat la „CARPATHIANS BLUESHIELD 2024”, exercițiu de antrenament organizat de Jandarmeria Română, ce a reunit peste 300 de militari din 11 țări din Uniunea Europeană.
Exercițiul la care au luat parte locotenent-colonel Mesaroș Marius, maior Mastan Mihai și căpitan Sabou Răzvan a fost găzduit de Centrul de Pregătire al Jandarmeriei de la Ochiuri, județul Dâmbovița, și a însemnat cinci zile de antrenament asiduu, cooperare și schimb de experiență între forțele de ordine participante, scenarii gândite până la detaliu și acțiuni de stabilizare a unor situații conflictuale.
În cadrul exercițiului au participat observatori din SUA, evaluatori ai Uniunii Europene, precum și ai unor organizații civile.
