In 5 februarie s-au implinit 67 de ani de la incetarea din viata, in inchisoarea de la Sighet, a unei distinse personalitati a neamului romanesc, situat in fruntea fauritorilor Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, IULIU MANIU.

rn

Evenimentul de comemorare a marelui om politic a avut loc la Badacin, duminica, 9 februarie a.c., in prezenta unui numeros public, admiratori ai celui omagiat, sositi la Badacin, din toate colturile tarii, sau din afara ei precum Germania si Franta, si a carui gazda a fost Parohia Greco-Catolica Badacin, potrivit unui comunicat transmis de parintele Cristian Borz.

rn

Oaspeti de seama au fost domnul Lucian Bode, ministrul Transporturilor, doamna Doina Cocis, directorul Directiei pentru Cultura Salaj si domnul Septiumiu Turcas, primarul orasului Simleu-Silvaniei.

rn

"Daca in anii trecuti, ne adunam la umbra unei case aflate in paragina, sau din anul 2015 printre materiale de constructii si moloz, astazi stam in fata casei care si-a recapatat stralucirea din vremea stapanilor de odinioara. Batrana casa a ramas la fel de primitoare ca in vremea in care ii primea aici pe: Simion Barnutiu, Nicolae Iorga, Corneliu Coposu, sau pe cei trei Fericiti episcopi: Iuliu Hossu, Valeriu Traian Frentiu si Ioan Suciu" a firmat parintele Cristian Borz.

rn

Actiunile programate s-au derulat in doua locatii: Biserica Greco-Catolica, unde a fost celebrata Sfanta Liturghie de catre parintele Nicolae Bodea, protopopul Simleului si parintele Cristian Borz, parohul Badacinului si Casa Memoriala "Iuliu Maniu" unde s-a celebrat rugaciunea Parastasului, urmata de depuneri de coroane si jerbe de flori la bustul lui Iuliu Maniu.

rn

Programul artistic a fost realizat de catre grupul "Urmasii lui Iuliu Maniu" din Badacin.

rn

Comunitatea greco-catolica din Badacin a oferit celor prezenti o mica gustare, iar in final, parintele Cristian Borz i-a insotit pe doritori intr-un tur ghidat al casei Memoriale "Iuliu Maniu".

rn