Având în vedere situația existentă pe piața muncii în contextul crizei generate de pandemia de coronavirus, cât și prelungirea stării de alertă, mai mulți agenți economici sălăjeni și-au restrâns activitatea, efectul fiind suspendarea unui număr mare de contracte individuale de muncă, prin trimiterea angajaților în șomaj tehnic sau concediu fără plată.
Un angajat al cărui contract de muncă a fost suspendat nu mai poate fi chemat la serviciu, atrag atenția inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj. Fapta este asimilată muncii nedeclarate și se sancționează conform Codului Muncii cu amendă de 20 de mii lei pentru fiecare angajat găsit în această situație.
În cadrul acțiunilor de informare și control desfășurate în această perioadă, inspectorii de de la ITM identifică angajatorii care au contractele individuale de muncă ale salariaților suspendate și verifică situația acestora la locul de muncă, stabilind totodată, acolo unde este cazul, măsuri pentru intrarea în legalitate.
Munca nedeclarată produce o serie de consecințe sociale și economice. Pe de o parte, salariații nu beneficiază de drepturile prevăzute în contractele individuale de muncă, în contractele colective de muncă, în legislația muncii, în general, iar pe de altă parte, prin nefiscalizarea sumelor plătite, cei în cauză se fac vinovați de evaziune fiscală.