Munca la negru, lipsa evidenței pentru orele prestate de salariați, neefectuarea controalelor medicale periodice la timp reprezintă o parte din neregulile descoperite de inspectorii de la ITM, în cadrul controalelor desfășurate în județ în luna iunie.
Acțiunile întreprinse au avut ca obiectiv identificarea angajatorilor care folosesc munca nedeclarată, dar și a celor care încalcă alte prevederi ale legislației din domeniul relațiilor de muncă referitoare la timpul de muncă și de odihnă, ore suplimentare, munca în repaus săptămânal și în sărbători legale.
Au fost controlați 42 agenți economici, din care 11 au fost sancționați, aplicându-se 3 amenzi în cuantum total de 100.000 lei. În 13 situații, patronii au primit avertismente.
Au fost identificate 5 persoane care prestau muncă nedeclarată, neavând întocmit contract individual de muncă în formă scrisă. În toate cazurile, angajatorii au fost sancționați contravențional.
Alte nereguli constatate se referă la faptul că, la încetarea activității salariatului, nu se eliberează adeverința de vechime în muncă, nu sunt păstrate copiile contractelor individuale de muncă pentru toți salariații, nu se ține evidența orelor de muncă prestate de către fiecare salariat, nu se respectă termenele de transmitere a elementelor contractului individual de muncă, a suspendării respectiv încetării acestuia în registrul general de evidență a salariaților în format electronic.
Cât privește partea de sănătate și securitate în muncă, în iunie inspectorii de muncă au verificat 39 agenți economici, fiind aplicate 24 sancțiuni contravenționale, din care o amendă în cuantum de 4.000 lei, și 23 avertismente.
În cadrul controalelor au fost constatate o serie de deficiențe, precum lipsa autorizării ISCIR a echipamentelor de muncă supuse regimului de autorizare și verificare tehnică; lipsa instrucțiunilor proprii de securitate și sănătate în muncă specifice activității din unitate ; controlul medical periodic nu se efectuează conform prevederilor legale; nu se efectuează măsurarea rezistenței de dispersie a prizelor de împământare; evaluarea riscurilor de accidentare și îmbolnăviri profesionale nu cuprinde toate posturile de lucru; instruirea la angajare s-a făcut ulterior începerii activității; fișele de instruire individuală în domeniul securității și sănătății în muncă nu sunt păstrate de către conducătorul locului de muncă; tematica de instruire este incompletă și înscrierea în fișa de instruire individuală nu este în concordanță cu tematica aprobată de angajator; instruirea introductiv generală a lucrătorilor nu s-a finalizat cu verificarea cunoștințelor pe bază de teste.