Inspecţia Muncii se va uni lunile viitoare cu Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială. Decizia a fost legiferată la finele anului trecut, prin adoptarea OUG 86/2014 prin care s-a decis desfiinţarea Inspecţiei Muncii şi Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). Noua instituţie formată prin comasarea celor două va prelua atât personalul cât şi activitatea şi se va numi Agenţia pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială. La nivel judeţean, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) va deveni una cu Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială, iar noua instituţie se va numi Direcţia de Muncă şi Securitate Socială.
Cum văd şefii celor două instituţii desfiinţarea posturilor de conducere
Luminiţa Nemeş, inspector şef ITM Sălaj, ne-a spus că nu poate să facă comentarii până nu va primi normele legale pentru comasarea celor două instituţii. “Când o să apară o prevedere legală putem să discutăm, fără normele legale nu putem discuta presupunerile”, ne-a declarat ieri Luminiţa Nemeş.
Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Sălaj a rămas fără director de la 1 ianuarie 2015, după ce fostul director, Elisabeta Matolcsi, s-a pensionat. Social-democratul Mircea Pop a preluat dreptul de semnătură al instituţiei. Acesta ne-a lămurit că urmează ca guvernul să emită o hotărâre pentru explicitarea modului de lucru a noii entităţi. “Potrivit proiectului aflat în dezbatere publică, se respectă în mare măsură numărul de personal al celor două instituţii şi atribuţiile, cu excepţia a 20 de posturi care sunt aproape de pensionare, cum a fost cazul doamnei Matolcsi. Angajaţii nu-şi pierd locurile de muncă, dar probabil vor fi redistribuite sarcinile. Va fi un singur director general şi unul-doi directori adjuncţi şi şefi de servicii pentru că sunt patru activităţi distincte”, a explicat Mircea Pop. Acesta a precizat că a vorbit personal cu ministrul pentru Dialog Social, Liviu Marian Pop, care i-a garantat şi chiar a trimis în scris că angajaţii nu-şi vor pierde posturile, cu excepţia posturilor de conducere, directori şi directori adjuncţi. “Nu o să dispară activitatea de control şi nici de prestaţii sociale. Am înţeles că o să urmeze şi AJOFM cu noi şi va fi ca acum 10-12 ani, o singură instituţie pentru că suntem toţi subordonaţi Mi-nisterului Muncii şi e normal să fie aşa. Oamenii se vor adresa unei singure instituţii, pentru că nu e normal să fie purtaţi după adeverinţe de din Brădet la gară”, a conchis Mircea Pop.
Inspectori de muncă cu salarii bunicele
ITM Sălaj funcţionează în prezent cu 34 de angajaţi şi are atribuţii de control cu privire la aplicarea unitară a legilor şi a altor acte normative care reglementează domeniul muncii, relaţiile de muncă, securitatea şi sănătatea în muncă la toate persoanele juridice şi fizice din sectorul public, mixt, privat şi alte categorii de angajatori, în condiţiile Legii nr.108/1999.
stop_coloana Instituţia este condusă de un inspector şef, Luminiţa Nemeş, şi doi inspectori şefi adjuncţi, Lazoc Lucian şi Mureşan Ovidiu. Potrivit declaraţiilor de avere din 2014, inspectorul şef al ITM Sălaj are un salar mediu net de lună de 4.600 de lei, iar adjuncţii câştigă aproximativ 3.500 de lei pe lună. Un inspector de muncă duce acasă lunar circa 2.400 de lei.
AJPIS Sălaj are în prezent 23 de angajaţi şi are ca atribuţii principale administrarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru plata beneficiilor de asistenţă socială, monitorizarea modului de acordare a sumelor pentru plata beneficiilor de asistenta sociala şi pentru programele de servicii sociale, monitorizarea şi controlul serviciilor sociale, eliberarea de formulare europene şi îndrumarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a persoanelor fizice şi juridice, publice sau private, cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale. Fostul director al AJPIS, Elisabeta Matolcsi, avea un salariu de 4.200 de lei potrivit declaraţiei de avere depuse anul trecut, în timp ce un inspector din care instituţiei duce acasă un salar mediu de 1500 de lei pe lună, iar un jurist de 1.200 de lei pe lună. AJPIS nu are site propriu, declaraţiile de avere fiind consultate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate.
Sindicaliştii şi-au găsit “obiectul muncii”, dând în judecată guvernul
Cu toate garanţiile date de minister că nu se desfiinţează posturi şi nici nu se elimină din atribuţiile de control ale ITM, cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional au anunţat, luni, că dau în judecată Guvernul pentru desfiinţarea Inspecţiei Muncii prin OUG 86/2014, considerând că această prevedere este neconstituţională, potrivit Mediafax.
Liviu Pop, ministrul delegat pentru dialog social, susţine că decizia de comasare a două dintre cele mai importante instituţii din domeniul muncii are ca scop tocmai eficientizarea controalelor şi a modului în care sunt distribuiţi banii pentru cauzele sociale.
“Scopul acestei comasări este acela de a creşte eficienţa, pentru ca va fi mult mai simplu de acţionat dacă activităţile vor fi sub aceeaşi pălărie. Vom clarifica mai repede situaţiile în care oamenii muncesc, dar nu-şi declara veniturile şi primesc în acelaşi timp ajutor social. Nimeni nu va pleca din structură, ba chiar sper ca unele posturi să fie suplimentate”, a spus Liviu Pop, pentru ZF.