Abia au trecut alegerile din 11 decembrie si purtatorii trandafirilor rosii incep deja sa-si dea in petec. Mai marele PSD dadea de inteles ieri ca promisiunile din campania electorala au fost doar vorbe-n vant. Acciza la combustibil nu va mai fi anulata de la 1 ianuarie 2017, ci un an mai tarziu. Si taxa pe stalp va continua in anul ce vine sa usureze buzunarele romanilor. Ne-am lasat tromboniti si ziditi in saracie de niste politicieni invechiti in gandire si prafuiti de incompetenta care ne-au vandut iluzia ca sunt sponsorii unei societati europene si au ros in liniste ani de zile ciolanul Puterii. Ne-am vandut economia pe taraba coruptiei, iar copiii nostri stau cu chirie in case straine si au uitat istoria neamului. Asta in timp ce batranii ne mor singuri, fara lumanare, in frigul disperarii. Batranii, atatia cati mai sunt, scriu singuri istoria neamului. I-am vazut duminica in sectia de votare, cu mainile tremurande, cu madularele subrezite de boli si neputinte. Batranii au iesit duminica la vot. Nu conteaza care a fost motivul votului sau ce promisiuni le-au fost facute. Ei si-au facut datoria de cetateni ai acestei tari si si-au exercitat dreptul la vot. Tinerii unde au fost duminica? S-au bucurat de vremea frumoasa, au facut comentarii pe retelele de socializare si i-au injurat pe batrani ca le decid viitorul. Istoria nu se scrie pe facebook. Tinerii trebuie cumva sa constientizeze asta si sa se implice in realitate.