decembrie 5, 2025

Istoria clopotelor din biserica “Sfanta Treime” din Zalău

imagine-articol0_45077

Biserica are acum un clopot de peste o tonă ce dăinuie din 1929 


 

Biserica Romano Catolică “Sfânta Treime” este una dintre cele mai vechi biserici din Zalău. Despre construcţia bisericii şi povestea ei am aflat din lucrarea “Lăcaşuri de cult din Municipiul Zalău”, semnată de istoricul Marin Pop. Cserei Farkas, locuitor al satului Crasna, fost consilier logal, a sprijinit construcţiile bisericilor catolice din Zalău, Tăşnad şi Crasna. Pentru construirea bisericii romano catolice, Curtea Regală a alocat o sumă importantă de bani. În anul 1752 s-a ridicat o biserică catolică asemănătoare unei capele, ce a fost sfinţită în 1757. Biserica construită la acea vreme era a treia biserică din oraş. Era ridicată din piatră, iar turnul era din lemn, formă în care a rămas până în 1904.
La un moment dat, biserica s-a dovedit a fi prea mică pentru nevoile enoriaşilor, astfel că la recomandarea episcopului Lipoveniezky Istvan s-a hotărât construirea unei biserici noi, mai mari.
Piatra de temelie a bisericii situate peste drum de Şcoala Gimnazială “Simion Bărnuţiu” s-a pus în anul 1878. Statul de la acea vreme a susţinut activ din punct de vedere financiar construcţia bisericii. Proiectul bisericii a fost efectuat de inginerul constructor de stat Jenei Istvan. Biserica a fost terminată şi predată în anul 1884. stop_coloana Din vechea biserică au rămas doar clopotele vechi. Cel mai mare clopot cântăreşte 225 kilograme, iar celelalte cântăresc 125 kilograme şi 33 kilograme. În anul 1911 s-au primit două clopote mai mari, de 830 kilograme şi 517 kilograme. La sfârşitul primului război mondial, în anul 1917, trupele care s-au retras au luat însă clopotele din biserică, singurul care a rămas fiind cel de 517 kilograme. În anul 1929, clopotul de o jumătate de tonă a fost înlocuit cu două clopote aduse din Timişoara, unul de o tonă şi 22 kilograme şi altul de 12 kilograme.
1957 a fost anul în care au fost efectuate reparaţii capitale la biserică. Din anul 1991, parohia aparţine de Şimleu Silvaniei, an în care comunitatea catolică număra 1.300 de suflete. În prezent, în biserică slujeşte preotul Sover Istvan.