Un tânăr de 15 ani din Zalău s-a ales cu dosar penal, duminică, la orele prânzului.

Acesta a fost somat să oprească de către polițiștii de la ordine publică, la ora 14.40, la intersecția străzii Cimitirului cu strada Lazuri din municipiul Zalău.

Nu a oprit, ceea ce a ridicat suspiciuni. Cum șoferul și-a continuat deplasarea, polițiștii au trecut la urmărirea sa în trafic și au reușit să-l oprească. Motivele sustragerii de la control au fost identificate în scurt timp: tânărul minor nu avea permis, furase mașina și folosea numere false.

”La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 15 ani, din Zalău, stabilindu-se faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul de 15 ani ar fi sustras autoturismul în scop de folosință, fără știrea proprietarului și ar fi montat pe acesta plăcuțe cu număr de înmatriculare atribuite altui autoturism”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sălaj.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.