Săptămâna trecută, poliţiştii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier – Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au aplicat amenzi de 15 mii de lei și au confiscat peste 300 de metri cubi de material lemnos, în urma controalelor efectuate la societăți comerciale și depozite de profil, dar și pe drumurile publice.
Potrivit IPJ Sălaj, au fost efectuate 22 de controale în zilele de 14 și 15 decembrie, din care 18 controale au vizat legalitatea transportatorilor de material lemnos, iar patru controale s-au făcut la societăți comerciale și depozite.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale potrivit prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu amenzi în valoare totală de 15.000 de lei. Totodată, au fost confiscați 316,15 metri cubi de material lemnos de diferite specii, în valoare totală de 54.514 lei.
”Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier – Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au acționat în piețe și pe principalele artere ale drumurilor publice din județul Sălaj, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, precum și a combaterii transportului și comercializării brazilor de Crăciun. Activitățile polițiștilor au vizat controlul circulației materialului lemnos, stabilirea respectării prevederile legale în vigoare și verificarea legalității documentelor de proveniență și însoțire a materialului lemnos și a pomilor de Crăciun”, spun reprezentanții IPJ Sălaj.
Acțiunile vor continua în această perioadă, iar pentru prevenirea comiterii unor fapte care contravin legislației din domeniul silvic, în ceea ce privește recoltarea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun, polițiștii fac următoarele precizări: transportul pomilor de Crăciun se realizează doar în baza avizelor de însoțire cu regim silvic; încălcarea legislației silvice care reglementează expedierea, transportul și comerțul cu pomi de Crăciun constituie contravenții silvice prevăzute de Legea nr. 171/2010, iar complementar se dispune confiscarea pomilor de Crăciun.
Se va acţiona atât pe căile rutiere, prin instituirea de filtre, în vederea verificării legalităţii transporturilor de pomi de Crăciun, cât şi în fondul forestier şi în locurile de comercializare a acestora.