IP – 1940

O pagina trista de istorie scrisa cu sangele romanilor
Cinstirea memoriei inaintasilor reprezinta o datorie morala si crestina a tuturor cetatenilor tarii si in mod special a celor din Salaj. Un gand pios se cuvine sa indreptam catre jertfa martirilor romani din Ip a caror comemorare o facem in fiecare an in ziua de 14 septembrie.
Desfasurarea evenimentelor din toamna anului 1940, reconstituita din consultarea surselor arhivistice, bibliografice si din dialogurile cu supravietuitori ai masacrului este urmatoarea:
La 30 august 1940, in conditii internationale potrivnice, conducerea Romaniei a fost nevoita sa accepte dictatul de la Viena, prin care ceda Ungariei NV Transilvaniei cu o suprafata de 43.492 km2 cu o populatie de 2.667.000 locuitori, din care majoritatea romani. Desi art. 2 al textului semnat la Viena prevedea ca” evacuarea si ocuparea sa se desfasoare in ordine completa”, desi prevederile interne din 3 sept 1940 transmise armatei de ocupatie horthyste specificau interzicerea de la represalii si actiuni individuale, desi Romania nu era in razboi cu Ungaria, totusi la ocuparea teritoriului primit s-au inregistrat violente inimaginabile. Astfel urgia terorista horthysta s-a manifestat in numeroase acte de teroare crunta asupra populatiei pasnice romanesti: maltratari, batai, schingiuiri, crime, jafuri, rechizitii de bunuri, expulzari de populatie. Numai in luna septembrie 1940 in judetul Salaj (care era judet de granita atunci) s-au inregistrat 400 de victime (batuti, maltratati, ucisi). Intre 1940 – 1944 din judetul nostru s-au refugiat 28.000 de persoane, iar din intreg teritoriul cedat au plecat peste 500.000 de persoane din fata terorismului horthyst dezlantuit.
Cauzele masacrului din Ip pot fi rezumate astfel: propaganda sovina revizionista dusa in mod abil si tenace de regimul horthyst in toata perioada interbelica care a gasit aderenti si in randul populatiei de origine maghiara din Romania si in mod particular din Ip si incidentul din 7 septembrie 1940. Atunci la trecerea prin comuna Ip, doi soldati ai armatei maghiare intr-o caruta, fiind beti au lovit lazile cu munitie care au explodat, omorandu-i. Autoritatile nou instalate au facut o ancheta in randul a peste 120 de romani si au arestat o familie banuita, Kozari, dar nu au aflat „vinovatii”, pentru ca ei nu existau, fiind nevoiti sa-i elibereze. Chiar vizitiul carutei, cand si-a revenit a declarat ca vinovatii au fost acei soldati (victimele) care au provocat explozia. Dupa inmormantarea celor 2 soldati la 9 septembrie, suspiciunile s-au mentinut si pe fondul sentimentelor sovine exacerbate la adresa romanilor din Ip, cu toate ca nu s-a dovedit ca erau vinovati, iar Romania, repet nu era in razboi cu Ungaria, s-au pregatit represaliile.
Evidenta romanilor, adica adresa, numarul casei, numarul de persoane din familie, s-a facut intr-un mod foarte perfid, sub pretextul achizitionarii de catre armata de ocupatie a animalelor pentru consum (carne de porc).Grupe de recenzori, mai ales postasul Kerekes Beniamin a avut un rol important, alcatuind liste cu adresele exacte si numarul de persoane al familiilor romanesti. Autorii si organizatorii acestui oribil masacru asupra populatiei romanesti au fost: baronul local Farago Istvan ca sustinator moral, invatatorul Ujhelyi Adalbert coordonator si locotenentul Vasvari Zoltan comandantul trupelor armatei maghiare stationate in Nusfalau ca executant.
Indeplinirea actului primitiv si revoltator s-a facut prin intermediul a 5 grupe de soldati ai armatei maghiare horthyste conduse de elemente declasate locale adepte a teoriilor sovine de epurare etnica, membri in garda locala. Acestea s-au impartit pe strazile satului si au mers din casa in casa. Masacrul a inceput in jurul orelor 24 si a durat pana in jurul orei 4 in 14 septembrie. Romani erau chemati afara sau scosi din case, acuzati ca detin arme sau manifeste antimaghiare si apoi omorati. Au fost ucisi prin impuscare sau cu baioneta, in casa sau afara, iar unii in semn de profund dispret pe gramada de gunoi din curte, petrecandu-se scene apocaliptice. Nu s-a facut diferenta intre copii, tineri, batrani, femei sau barbati. Putini au scapat: cei care au reusit sa fuga cand au auzit impuscaturi (ex. Costelas Gheorghe, Crisan Alexandru), sau acoperit de trupul tatalui mort – Butcovan Gavril -, trei familii scapate de vecinii maghiari (Dacz ce a salvat familia Moldovan, Borzasi pe familia Gavrilut, Salanki Sandor pe familia Brisc Toader sau unde nu au ajuns echipele mortii (fam Butcovan si Scurtu).
Au fost omorate in total 157 de persoane, romani de religie greco – catolica, aproape intreaga populatie din acel timp din sat. Dimineata, in 14 septembrie au fost adunate cadavrele din sat de catre tigani si duse cu carele la cimitir pe deal. Aici au fost depuse intr-o groapa comuna (24/4 m) pe trei randuri, acoperite cu pamant si apoi s-a pus var nestins pentru accentuarea descompunerii. Autoritatile n-au permis savarsirea slujbei de inmormantare sau punerea unei cruci.
In 1946 Tribunalul de la Cluj i-a condamnat pe autori si executanti.
In memoria martirilor ucisi in 13/14 septembrie 1940, la Ip s-a ridicat un monument in centrul comunei in 1983, la cimitir a fost amenajat mormantul acestora, in 1984 cu o cruce ce are scrise pe placi de marmura numele celor 157 de cetateni, de asemenea in pronaosul bisericii ortodoxe din Ip sunt scrise numele martirilor, iar in 1996 Parlamentul Romaniei a declarat prin lege comuna Ip „ localitate martir a neamului romanesc”.
Odiosul masacru al romanilor din Ip acuza horthysmul, terorismul, revizionismul, ca mod de solutionare a problemelor, fiind o pagina trista de istorie.
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace si suntem siguri ca jertfa lor nu va uitata.