Primarul Ionel Ciunt promite verificări la Sport Club Municipal Zalău. În cadrul ședinței de Consiliu Local de joi, 31 martie, edilul a afirmat că în perioada următoare va fi făcută o evaluare atentă a activității clubului, dar și a conducerii.
“Este loc de mult mai mult bine acolo, dar așa este în sport, câteodată mai pierzi, câteodată câștigi. Nu ai cum să fii doar învingător. Sigur, se impune, fără îndoială, o administrare mult mai eficientă a clubului sportiv SCM Zalău și o să avem în perioada următoare intervenții la conducerea clubului, la tot ce înseamnă antrenori și manageri. Sunt plătiți din bani publici și o să fie, fără îndoială, o schimbare și în ceea ce privește rezultatele echipelor”, a declarat primarul Ionel Ciunt
Replica sa a venit după ce consilierul liberal Mihai Crișan a criticat rezultatele echipelor, dar și comportamentul unor jucători.
“SCM nu are o administrare bună, a început anul cu niște obiective, nici voleiul, nici fotbalul nu și le-au atins, nu mai au șanse să și le atingă. Nu mai au șanse de promovare, dar, și în aceste condiții, jucătorii își primesc primele, ca și cum ei s-ar purta să își atingă obiectivele, chiar dacă, de fapt, nu mai au șanse. Salariile le-au rămas la fel, primele le-au rămas la fel, lucru total anormal. Jucătorul cu cel mai mare salariu din lot nu este, practic, în lot. Nu joacă de câteva etape. Trebuie să ne punem un semn de întrebare… Avem un jucător care a făcut scandal, l-au dus cu poliția, dezbrăcat, noaptea, dintr-un bar, iar el, în următoarea etapă, a fost titular. În ultimul an, am apărut de trei ori în presa națională cu clubul de fotbal. O dată cu acest jucător prins băut noaptea, care a făcut scandal, o dată când s-au bătut jucătorii la meciul de promovare, iar a treia oarcă când am pierdut primul meci la masa verde, din cauză că am folosit, practic, ilegal un jucător. Acestea sunt momentele în care am apărut noi în presa națională. Nu mai vorbesc de faptul că bugetul SCM-ului a fost suplimentat cu 61,8 la sută, cea mai mare suplimentare de buget dintre toate direcțiile în care s-au dus banii”, a spus liberalul.
Scm = dezastru
Propun marire de salariu
Nu oricine este capabil de asemenea esecuri