Acum câţiva ani, Primăria şi Consiliul Local Zalău au ieşit din acţionariatul echipei de volei. Unul dintre oamenii de afaceri – care atunci au dat o mână de ajutor pentru ca activitatea să continue în parametri normali – a fost Ioan Savu, administratorul Societăţii SC Avril SRL Negreşti Oaş.

Chiar dacă este originar din judeţul Satu Mare, acesta a fost de acord să se implice financiar în susţinerea echipei CS Volei Municipal, devenind unul dintre acţionarii clubului, alături de Radu Istrate (administrator SC Primavera SRL) şi Traian Pop (administrator SC Fibrex CO Crasna).

Acum, când Adi Gontariu şi compania au devenit campionii României, Ioan Savu simte că satisfacţiile nu vin neapărat doar din afaceri, iar sportul poate fi o altă posibilitate de a aduce sentimente de mulţumire şi fericire.

“Câştigarea titlului este o performanţă frumoasă pentru un oraş mic, precum Zalăul. Vă daţi seama că există multe oraşe mai mari care ar visa la acest trofeu. stop_coloana Dacă investeşti bani, muncă şi ambiţie, poţi reuşi. Având în vedere lotul din acest an, existau speranţe la câştigarea medaliilor de aur! Mă bucur că CS Volei Municipal a devenit cea mai bună formaţie din ţară!”, ne-a declarat tânărul om de afaceri, care şi-a anunţat susţinerea şi pentru ediţia viitoare de campionat.

Să spunem că Avril SRL Negreşti Oaş este o societate comericală din Satu Mare ce îşi derulează afacerile şi în municipiul Zalău şi care derulează activităţi complexe, precum Construcţii Civile şi Industriale sau Confecţii metalice uşoare.