Ioan Rus, audiat ca martor in dosarul privind referendumul.
Fostul de Interne Ioan Rus s-a prezentat, azi, la Parchetul Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind citat pentru a fi audiat ca martor in dosarul privind referendumul, in care sunt cercetaţi Victor Paul Dobre, Ioan Căbulea şi Constantin Manoloiu, pentru abuz in serviciu. La intrarea in sediul Parchetului instanţei supreme, Ioan Rus a fost intrebat cum comentează afirmaţiile potrivit cărora ştia că este interceptat sau chiar că s-a autoinregistrat.
„Cat poţi să fii de prost să crezi aşa ceva? Cat poţi să fii de prost, şi prostia are o limită”, a spus Ioan Rus.
El a precizat că a votat „Da” la referendum pentru că a dorit să plece Traian Băsescu, dar, ca membru al Guvernului, a vrut ca acest lucru să se intample intr-un cadru constituţional şi legal.
Parchetul Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru inceperea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre care alături de secretarul de stat Ioan Căbulea au inaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care precizau că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători.
Potrivit procurorilor, Victor Paul Dobre, alături de secretarul de stat Ioan Căbulea, a semnat o adresă prin care preciza că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători, document inaintat Curţii Constituţionale de şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, Constantin Manoloiu.
Procurorii ii cercetează pentru abuz in serviciu contra intereselor publice pe chestorul de poliţie Constantin Manoloiu şi pe secretarul de stat Nicolae Căbulea, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din MAI.
Fostul ministru de Interne Ioan Rus ii spunea lui Victor Paul Dobre, intr-o discuţie despre listele electorale, in 4 august, că el le-a spus că nu semnează „niciun singur om in plus sau in minus”, pentru că „eu chiar nu vreau să-mi petrec bătraneţile in puşcărie!.
